După bunul său plac, un devean care locuieşte la etajul X şi-a construit pe bloc o baracă din fier, ca spaţiu de depozitare. Din cauza construcţiei ilegale, unele probleme apărute la acoperiş nu se pot repara, deoarece baraca împiedică accesul în zonă
Apa se infiltrează în tavanul apartamentului de câte ori plouă, iar proprietarii nu au posibilitatea să repare acoperişul blocului numărul 17, de pe bulevardul Bălcescu din Deva. Totul din cauza unui vecin, care a blocat accesul pe bloc, după bunul său plac. Omul a construit o baracă din fier, pe care o foloseşte pe post de depozit. Construcţia, ilegală, împiedică ceilalţi proprietari să îşi rezolve problemele apărute pe acoperiş.
Necazurile lui Marcel Iosif , care locuieşte la etajul X, au început în luna iulie, când în urma unor lucrări de izolaţie a acoperişului pe o altă coloană, zona de deasupra apartamentului său a fost incendiată. Persoana care a efectuat lucrările nu a avut autorizaţie, iar stricăciunile de pe acoperiş nu au fost remediate imediat. Astfel apa s-a infiltrat în tavan şi când plouă, picură şi în casă.
Nemulţumit de tărăgănarea lucrurilor
„Am făcut două plângeri la asociaţie, o adresă la Pompieri, două cereri la Primărie şi încă nu am un răspuns cert de la autorităţi. Deşi asociaţia va strânge suma de 30.000 de lei necesari reparaţiei acoperişului, angajaţii firmei care ar efectua lucrările nu pot ajunge deasupra apartamentului meu, pentru că nu au pe unde. Vecinul are o baracă din fier care împiedică accesul pe bloc şi nu vrea să o demoleze deoarece costă”, spune Marcel Iosif (foto), ajuns la capătul răbdării. Ieri la faţa locului a venit o echipă de la Serviciul de Urbanism care a ajuns la concluzia că baraca trebuie demolată în cel mai scurt timp cu putinţă, deoarece este construită ilegal, împiedică accesul pe bloc şi implicit reparaţiile necesare acoperişului. În schimb, păgubitul spune că s-a săturat să aştepte o rezolvare amiabilă a situaţiei, deoarce vecinul nu intenţionează să renunţe la baraca de pe bloc.
Trebuie respectaţi paşii legali
„În cazul barăcii, lucrările au fost făcute fără autorizaţie de construcţie. Primăria inventariază toate blocurile pe a căror acoperişuri s-au făcut lucrări fără autorizaţie de construire, toate probleme tehnice rezolvându-se în mod grupat. Unde sunt urgenţe, cum este acest caz, o să încercăm să scurtăm procedurile pe cât se poate, dar toate se vor face în termeni amiabili şi pe cale legală. Vom acţiona conform legii, în cel mai scurt timp. Cel care a construit fără acte, trebuie să îşi plătească demolarea construcţiei amplasată ilegal”, spune Dan Cergă, şeful Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Deva.