13.1 C
Deva
marți, octombrie 8, 2024

Crimă sângeroasă la Vulcan. Body-guard ucis de un client recalcitrant FOTO

Un tânăr de numai 26 de ani, angajat ca body-guard la un bar din Vulcan, şi-a pierdut viaţa într-o altercaţie sângeroasă care i-a şocat pe localnici. Iniţai, conflictul a pornit în interiorul localului şi a continuat afară, iar urmele sângeroasei crime i-au îngrozit pe cei care au trecut duminică dimineaţa prin faţa barului respectiv.

 

crima_barÎn loc să se bucure de viaţă şi de copilul care a venit pe lume de numai câteva luni, un tânăr de 26 de ani, Claudiu Blaj, şi-a găsit sfârşitul într-o baltă de sânge, în faţa localului din Vulcan unde era angajat ca body-guard.

Barul este situat într-o zonă centrală din municipiul Vulcan, chiar la stradă, iar localnicii care au trecut ieri dimineaţă prin zona respectivă au asistat la scene de coşmar. Trotuarul plin de sânge stă mărturile crimei cumplite care a avut loc noaptea trecută în micuţa localitate minieră. Potrivit unor surse, totul a pornit de la un scandal izbucnit în incinta localului respectiv, în urma căruia patronul barului, Mihai Robert O., de numai 24 de ani,a  fost agresat.

Claudiu Blaj, victima. Sursa: Facebook
Victima. Sursa: Facebook

Body-guardul a intervenit pentru aplanarea scandalului, dar asta l-a costat până la urmă viaţa.

“În jurul orei 4:30, Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată că într-un bar din zona pieţei agroalimentare din Vulcan, are loc un conflict între trei persoane. Ulterior, cei implicaţi au continuat conflictul în stradă, iar una dintre persoane le-a înjunghiat cu un  cuţit pe celelalte două. În urma agresiunii, un tânăr a decedat. Ceilalţi doi au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul din Petroşani”, a declarat Laura Bradu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Agentul de pază a fost înjunghiat în artera femurală, iar sursele menţionate anterior spun că tânărul nu ar fi sesizat gravitatea rănii şi ar fi fugit după agresor. Nu a reuşit, însă, să parcurgă decât câţiva metri şi s-a prăbuşit la pământ, într-o baltă de sânge, chiar în stradă, unde şi-a găsit sfârşitul. Pentru el, medicii nu au mai putut face nimic şi doar au constatat decesul. Patronul barului şi agresorul (24 de ani) au ajuns, însă, la Spitalul de Urgenţă Petroşani şi sunt internaţi la Secţia de Terapie Intensivă.

”Ambele victime provenite din altercaţia de la Vulcan au fost internate pe secţia ATI, iar una dintre ele a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Ca evoluţie, probabil în zilele următoare ne vom putea pronunţa, deocamdată nu se poate spune că sunt în afara oricărui pericol”, a declarat dr. Alin Vasilescu, managerul SUP.

Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care vor stabili ce anume s-a întâmplat în acest caz care i-a şocat pe localnici.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/