De ce s-a mutat la Piteşti campionul Hunedoarei, Alexandru Bădeaţă

Tânărul sportiv a părăsit oraşul natal şi activează, acum, în cadrul clubului Universității Piteşti, dar nu scoate din calcul o revenire la Hunedoara, ca antrenor.

• De când faci înot ai câştigat peste 200 de medalii, ai obţinut bronzul la Centralele Europene şi ai făcut parte, pentru câţiva ani, din Lotul Naţional al României. Care a fost începutul tău în cariera de sportiv?
• Eram în clasa întâi sau a doua şi ţin minte că au venit doi antrenori la noi la Şcoala Numărul 7, ca să facă o selecţie pentru o grupă de înotători. A doua zi ne-am dus cu clasa la bazin, iar una dintre antrenoare, care m-am tot urmărit ce fac eu în bazinul mic, m-a selectat. Mă văzuse că îmi plăcea: înotam pe sub apă, eram fericit şi încântat!

• Cu cine te-ai antrenat, pe parcursul celor 12 ani petrecuţi ca sportiv la Hunedoara?
• Iniţial am lucrat cu doamna Dana Vereş, care acum face iniţieri la Deva. Ulterior, antrenoarea mea a fost Anca Băjan.

• Care este programul unui sportiv?
• Când eram la şcoală, începeam antrenamentele de la ora 6 sau 7, în funcţie de programul de la şcoală. După

  

  aceea mergeam la ore şi, după cursuri, din nou, la bazin. De pe la ora 14-15, până la 18.

• Asta înseamnă patru-cinci ore de antrenament în fiecare zi…
• E adevărat. Însă antrenamentele nu se rezumau la înot. În urmă cu câţiva ani, când încă exista o sală de forţă, lucram şi acolo, pentru masa musculară atât de necesară unui sportiv.

• Când vine vorba de înot, ce contează cel mai mult?
• De tine depinde totul! Însă nu totul ţine de fizic. Îţi trebuie talent, ambiţie, contează şi antrenorul, însă eu zic că în proporţie de 70 la sută rezultatul ţine de tine. Tu trebuie să ştii ce ai de făcut: să vii la antrenamente, să fii perseverent, să nu pierzi nopţile, să mănânci sănătos… Toate contează. Însă cel mai mult, poate că… talentul ăsta: o predispoziţie de a înota bine şi cu viteză?

• 

• Ai doar 20 de ani. Ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată să pierzi nopţile?
• E normal, am mai ieşit, uneori, cu prietenii. Însă excese extreme nu am făcut. De altfel, antrenoarea ne-a spus că vedem singuri consecinţele, iar organismul se reface foarte greu: după o noapte de distracţie, nedormit şi obosit, sigur că nu mai dai randament în bazin.

• De curând ai părăsit Hunedoara, iar acum activezi ca sportiv la clubul Universităţii Piteşti. Cum vezi viaţa, în noua ta postură?
• Încă nu m-am obişnuit în Piteşti: este mai aglomerat ca Hunedoara. Mie îmi place viaţa mai liniştitiă dar, după 20 de ani trăiţi în Hunedoara, am simţit că e momentul să mai fac şi altceva.

• Visul tău, pe partea profesională, care ar fi?
• Sigur că orice sportiv visează să ajungă la Olimpiadă. Însă pentru Olimpiadă trebuie să fii foarte, foarte bun! Trebuie să te încadrezi în nişte timpi foarte stricţi, impuşi de Federaţie. În loc de Olimpiadă, însă, mă gândesc la Europene, la Mondiale. Chiar şi asta ar fi o performanţă extraordinară!

• Cine te-a susţinut pe tot parcursul tău ca sportiv?

  

• Ea a fost întotdeauna lângă mine. Şi, desigur, toată familia. Însă mama cel mai mult.

• Dacă ar fi să recomanzi sportul copiilor sau părinţilor cu copii care sunt acum de vârsta la care erai tu când ai început să faci înot ce le-ai spune?
• Sportul educă orice om, ajută la dezvoltarea sistemului muscular… iar la mine am observat că, după ce am început să fac înot, am devenit imun la răceli. Te fortifică, este bun inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi: am văzut copii cu Sindrom Down în bazin, iar sportul îi motiva foarte mult! Pe lângă beneficiile directe pentru sănătate, primeau o medalie, se simţeau preţuiţi… Eu, în ciuda faptului că a fost foarte multă muncă şi durere, pentru că antrenamentele sunt foarte grele, aş alege încă o dată tot înotul. Bine, sigur că nu e uşor: îi vezi pe alţii că ies şi se distrează, iar tu trebuie să mergi la antrenamente… Eu cred, însă, că a meritat!

• Ce planuri de viitor ai?
• Vom vedea ce competiţii vor apărea anul ăsta, mă antrenez, aştept oferte de la cluburi… Însă nu scot din calcul, cândva, o revenire acasă, ca antrenor.