16.6 C
Deva
vineri, iunie 14, 2024

Deveanul Norbert Scarlat, campion naţional la planorism

tnTrăiesc pentru a zbura deasupra norilor, iubesc adrenalina, iar atunci când sunt în aer parcă nimic nu mai contează. Este vorba despre cei 26 de planoriști, din întreaga țară, care au participat săptămâna trecută la cea de-a 55-a ediție a Campionatului Național de Planorism Distanță, care s-a organizat pentru prima dată la Aerodromul de la Săulești.

  • TEXT: Petronela Tămaş
  • FOTO: Ovidiu Oltean

Câștigătorul acestei competiții a fost desemnat un devean, respectiv Norbert Scarlat, care de șapte ani are în sange acest sport.

Deva deţine supremaţia

Federația Aeronautică Română și Aeroclubul României a organizat, la Deva, Campionatul Național de Planorism Distanță. Competiția s-a desfășurat pentru prima dată la Aerodromul Săulești și a reunit planoriști din toată țara. tn-002„La acest concurs au participat 10 piloți pentru clasa mixt, de fibră, și 16 piloți la clasa club cu IS28B2 la planor de simplă comandă, construit la Brașov. Concurenții s-au descurcat bine, însă condițiile meteo ne-au cam pus în dificultate. Mă bucur că Norbert Scarlat, din Deva, a reușit să obțină primul loc și astfel Deva a devenit supremația planorismului în România”, a declarat Augustin Bortoș, comandantul Aeroclubului Deva.

Truimf în faţa propriilor suporteri

Participanții au avut de parcurs mai multe probe, respectiv viteză și distanță, pe rute între 100 și 500 de kilometri, parcurse în linie dreaptă, dus – întors, în triunghi și poligon. Câștigător a fost desemnat un devean, care planează de 7 ani.tn-001 „Am avut câteva emoții, deoarece a fost un concurs destul de dificil și toți participanții au fost bine pregătiți. Am zburat cu un planor de performanță, destul de mare și greu de mânuit. În prima zi de concurs am parcurs un traseu de 210 kilometri, în a doua și a treia am parcurs și câte 300-400 de kilometri. În cei șapte ani de planorism am zburat aproximativ 600 de ore și peste 25.000 de kilometri parcurși în aer”, a precizat Norbert Scarlat, câștigătorul concursului. Norbert a participat în acest an și la un concurs internațional de planorism, ce s-a desfășurat în Ungaria. Aici, tânărul devean a ocupat locul șase, din 22 de concurenți. Reprezentanții Aeroclubului Deva mai pregătesc și alte surprize. Peste aproximativ o lună se va desfășura și un concurs național de acrobație.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/