Al doilea dosar în care Mircea Ioan Moloț a dat în judecată Agenția Națională de Integritate se va putea judeca abia după ce instanța supremă își va motiva decizia. În data de 7 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să îi dea câștig de cauză președintelui Consiliului Județean Hunedoara la cererea prin care solicita strămutarea procesului de la Curtea de Apel Alba Iulia la o altă instanță. Completul a hotărât ca dosarul să fie judecat de către Curtea de Apel Timișoara. Astfel, astăzi, dosarul nu se va mai judeca la Curtea de Apel Alba. După ce la instanță va sosi decizia ÎCCJ, dosarul va fi trimis la Timișoara. Abia apoi, Curtea de Apel va putea stabili primul termen de judecată în dosarul în care ANI l-a găsit incompatibil pe președintele Consiliului Județean Hunedoara. Moloț a contestat decizia prin care ANI l-a declarat incompatibil în septembrie 2013. Potrivit comunicatului emis atunci de ANI, Mircea Ioan Moloţ „a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor hotărâri ale Consiliului Judeţean Hunedoara, prin care a fost încheiat un Acord de asociere între Consiliul Judeţean şi Crucea Roşie – Filiala Hunedoara -, unde acesta a deţinut calitatea de Preşedinte în perioada 5 martie 2011 – 26 octombrie 2012. Crucea Roșie – Filiala Hunedoara – a primit de la Consiliul Judeţean, în baza acordului de asociere, suma totală de 194.500 lei”. Moloț a cerut anularea raportului ANI în instanță, dosar care a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia, care a stabilit până acum trei termene de judecată. Acum, procesul se va muta la Timișoara, iar astăzi va fi suspendat de la judecată la Curtea de Apel Alba Iulia și va fi reluat abia după ce dosarul va ajunge la Timișoara. Actele strânse la dosar până acum rămân valabile.