Închise ca fiind nerentabile, perimetrele miniere unde activitatea extractivă a fost oprită au nevoie anual de sute de milioane de lei noi, bani ce ar trebui să vină de la bugetul de stat. Judeţul Hunedoara are o multitudine de mine închise – fie că vorbim despre cărbune, minereu de fier ori minereu aurifer – care au fost sau urmează să fie ecologizate, însă nu toţi banii previzionaţi ajung şi în teren.
Nerentabile pentru a fi menţinute în funcţiune, dar costisitoare şi după închiderea lor. Aşa pot fi descrise unităţile extractive unde activitatea minieră a fost sistată ca urmare a deciziei guvernanţilor. Anual, Executivul a prevăzut sute de milioane de lei noi pentru lucrări de închidere şi ecologizare, dar nu toate sumele fundamentate pe hârtie se regăsesc, efectiv şi în lucrările demarate pe teren. Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, pentru derularea eficientă a programului de închidere şi ecologizare a obiectivelor miniere pentru perioada 2007 – 2020, elaborat de Ministerul Economiei, este necesară alocarea unui buget anual de 290 de milioane de lei. În acest an, pentru derularea corespunzătoare a programului de refacere ecologică a siturilor afectate de industria minieră, a fost fundamentată o valoare de aproape 199 de milioane de lei, care ar fi asigurat finanţarea la nivel optim a lucrărilor specifice a obiectivelor miniere cu grad de risc asociat ridicat. „Obiectivele la care s-a sistat activitatea de extracţie a substanţelor minerale utile prezintă un grad ridicat de risc asociat, fiind necesară derularea activităţilor specifice procesului de reconstrucţie ecologică a obiectivelor miniere pentru punerea în siguranţă a perimetrelor afectate”,a explicat ministrul Vosganian.
Bani alocaţi cu ţârâita
Dar de la vorbă la faptă e de regulă cale lungă, şi aşa s-a întâmplat şi cu sumele previzionate. În realitate, anul acesta de la bugetul de stat s-au alocat fix 31.071.000 lei, ceea ce reprezintă 15,67 la sută din valoarea fundamentată, fapt ce a condus la suspendarea pe termen nelimitat a majorităţii proiectelor de acest gen. Oficialul recunoaşte public că nefinanţarea corespunzătoare a programului de închidere şi ecologizare produce afecte negative asupra mediului greu cuantificabile, mai ales că vorbim şi despre iazuri de decantare, ape de mină încărcate radioactiv sau ioni de metale grele. Varujan Vosganian susţine că Ministerul Economiei a făcut demersuri pentru suplimentarea fondurilor la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât să beneficieze de o rectificare bugetară.
De precizat că banii, şi aşa puţini, ar trebui suplimentaţi pentru că, până în 2018, altre trei mine urmează să fie închise – respectiv Petrila, Paroşeni şi Uricani – iar asta implică şi ecpologizarea fostelor situri industriale.