În urmă cu doi ani bătea la porțile lor. Zgribulit de frig, cu pașaportul într-un buzunar și banii pentru drumul de întoarcere acasă în altul, dacă nu ar fi fost primit în rândul lor. Așa și-a început aventura în Legiunea Străină Elisei Enache, un tânăr de 22 de ani, din Uricani.
De ce a ales Legiunea Străină? Fiindcă era sătul de viața grea, de lipsa de perspectivă, de traiul într-un oraș în care au cuvântul asistații social, care-s majoritari, la fiecare patru ani.
”Nu vreau să fiu ca ei, să adun fier vechi, afine, ciuperci sau să fur cărbuni. Nu vreau să fac foamea într-o cocioabă, fiindcă acolo ajungi, mai devreme sau mai târziu. Pot mai mult de atât, am nevoie de mai mult de atât”, mărturisește Elisei.
Până să se decidă că vrea să plece în Legiune, făcea alpinism. Nu de performanță, întrucât nu avea resursele necesare. Alpinismul e un sport care-ți mănâncă bani. Ce bani să ai într-un oraș cu 80% șomaj? Ce sponsori ai putea avea, când afaceri, în Uricani, înseamnă seconduri, vreo trei magazine alimentare și patru baruri?
”Făcând alpinism am învățat, încetul cu încetul, să fac ceva. Am făcut și cursuri de alpinism utilitar și am încercat să lucrez în domeniu. N-a mers. M-am întors acasă, dezamăgit. Și m-am gândit, într-o zi, că poate sunt bun pentru Legiunea Străină. Poate că ei mă vor dori, mai ales că știu alți doi băieți din Uricani care au făcut treabă bună acolo. România nu m-a vrut, nu a știut ce să facă cu mine. Însă Legiunea m-a vrut și iată-mă acolo”, povestește tânărul.
Programul de pregătire, un chin
Din ziua în care a bătut la poarta Legiunii Franceze a intrat în programul de pregătire, cunoscut drept unul dintre cele mai dure din lume. Patru luni de chin, în care îți doreai, zilnic, să pleci acasă. Dacă reușeai să treci de această perioadă, rămâneai pentru următorii cinci ani. Și cu siguranță erai mai puternic mai ales mental.
”Îți umblă la psihic foarte mult. În perioada aceea lupta nu e neapărat pentru a fi mai bun fizic, ci psihic. Am leșinat de șase ori, de oboseală și de foame. Săptămâni întregi, în fiecare seară, plângeam și îmi promiteam că ”gata, mâine plec acasă, nu mai pot aici!”. Apoi îmi aminteam de România, de Uricani, de Valea Jiului. Ce naiba să fac acolo? Să mă degradez lent, bucată cu bucată? Să ajung ca alții? Mai bine rabd aici. Am răbdat și am trecut și ultimul test, care însemna un marș de 95 de kilometri peste munți, în încălțări proaste. De atunci am căpătat o sensibilitate la tălpi, când stau prea mult în picioare”, povestește Elisei.
Parașutist în cel mai bun regiment al Legiunii
După cele patru luni de coșmar a fost detașat, potrivit aptitudinilor sale, la parașutiști, ”cel mai bun regiment al Legiunii Străine. Americanii se antrenează cu noi și le dăm clasă”. Acum e mândru de el. Că a rezistat. S-a călit. Vorbește franceza cursiv. E încântat că șefii îl apreciază, fiindcă se numără printre cei mai activi din regimentul său, fiind și premiat pentru asta: ”Fac foarte multe lucruri în plus, am inițiativă, fac mult sport și iau totul foarte în serios. Nu m-am rănit niciodată în timpul salturilor cu parașuta. Am sărit de opt ori până acum și nu am pățit nimic, fiindcă am respectat, de fiecare dată, indicațiile. Alții nu le-au ascultat și, la impactul cu solul sau apa – noi sărim de la 300 de metri cu parașute militare, e altceva față de săriturile de agrement – s-au ales cu mâini, picioare sau coaste rupte”.
O aventură ce ar putea fi mortală
A venit acasă pentru câteva zile să-și vadă părinții și frații, înainte de a fi trimis în misiune undeva prin Emiratele Arabe. Ce va face acolo? Nu are voie să spună, însă ne precizează că, pentru el, totul este o aventură.
”Eu văd viața asta ca o aventură. O aventură frumoasă, o viață de film”, precizează Elisei.
”Dar dacă în timpul aventurii rămâi schilod pe viață? Dacă mori?”, îl întreb, privindu-l grav pe bărbatul în formare din fața mea. S-a schimbat mult în cei doi ani petrecuţi în Franța. E mai responsabil, mai matur, mai conștient de diferența dintre ce e acolo și ce e în Valea Jiului. Pare și mai trist din cauza diferențelor care fac din Franța un fel de tărâm al libertății și prosperității, comparativ cu Valea Jiului. Îl cunosc de când era puștan și dorea să facă alpinism cu orice preț, cumpărându-și echipament din alocație și din ce muncea pe la unii și alții. În cazul lui, Legiunea Străină chiar a făcut treabă bună.
”E ca la tata. Tata a fost miner. Intra în mină și nu mai știa dacă iese viu de acolo. Până la urmă, toți murim, nu putem împiedica să se întâmple asta. Măcar eu încerc să obțin ceva mai bun de la viață”, argumentează el.
Tot de la Elisei am aflat că, în Legiunea Străină, românii sunt foarte bine văzuți, fiind percepuți drept oameni muncitori și serioși. ”Statul francez te primește, te educă, te antrenează, îți acordă tot felul de facilități, pentru a-i fi util. La noi statul român are nevoie să fii prost și ușor de manipulat. Nu-i respectă nici pe cei din Armată, a căror sarcină este să apere țara”, concluzionează tânărul.
S-a schimbat Uricaniul în cei doi ani, cât a fost departe de casă? ”La întoarcere am descoperit, cu uimire, că am foarte mulți prieteni. Oameni care înainte nu mă salutau niciodată sunt, dintr-o dată, cei mai buni prieteni. Fete care nu mă băgau în seamă niciodată îmi zâmbesc și îmi lasă numerele lor de telefon. E amuzant și trist în același timp”, povestește Elisei zâmbind.
Potrivit Wikipedia, ”Legiunea străină (franceză Légion étrangère) este o unitate a Armatei Franceze, care a fost întemeiată pe data de 9 martie 1831 printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franței. A fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. Voluntarii străini sunt conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați și cetățeni ai Republicii Franceze, care în prezent formează 24% din numărul total de recruți. Legiunea are la ora actuală (2009) în jur de 7.700 de soldați iar sediul este la Aubagne”.
