Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele obţinute înainte de contestaţii de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională în sesiunea iunie 2014.
Situaţia generală relevă că numărul mediilor peste 5 se încadrează în linia anilor precedenţi, iar diferenţele înregistrate în anii anteriori între rezultatele la Matematică şi Limba şi literatura română s-au ponderat, ajungând la procente comparativ egale. Probele s-au desfăşurat normal, fără abateri grave de la normele impuse de metodologia de examen. Cu toate acestea, la nivel naţional, au fost eliminaţi 8 candidaţi.
Dintre cei 165.188 de candidaţi înscrişi, au participat la Evaluarea Naţională 159.953 (96,8%). Din totalul acestora, 113.250 (70,8%) au obţinut medii peste 5, iar alţi 46.703 (29,2%), medii sub 5.
Cele mai multe medii peste 5 au fost înregistrate în judeţele Brăila (87,14%), Cluj (82,79%), Bucureşti (82,77%), Gorj (81,11%) şi Prahova (81,05%). Cele mai puţine medii peste 5 au fost obţinute în judeţele Giurgiu (60,23%), Vaslui (60,68%), Caraş-Severin (60,78%), Călăraşi (60,92%) şi Timiş (61,09%).
Studiaţi aici intreaga statistică:
[gview file=”http://zhd.ro/wp-content/uploads/2014/06/Evaluare-Nationala-2014.pdf” height=”900px” width=”650px” save=”0″ cache=”0″]