Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, în data de 2 septembrie, recursul formulat în dosarul în care fostul primar al Devei, Mircia Muntean, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Iniţial, instanţa supremă a stabilit primul termen de judecată al recursului pentru data de 30 septembrie, dar ulterior termenul a fost preschimbat pentru începutul lunii. La mijlocul lunii iulie, deputatul Mircia Muntean a fost condamnat, tot de judecătorii de la ICCJ, la patru ani de închisoare cu suspendare. El este acuzat că, în perioada în care a fost primar al muncipiului Deva, ar fi încheiat tranzacţii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat de traficarea a peste 200 de maşini furate. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de şase ani. În acelaşi dosar, instanţa i-a condamnat pe Iosif Claudiu Man la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi pe Ovidiu Horaţiu Boldor la doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, Cornel Moraru a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pedeapsă care a fost contopită cu o alta de trei ani de închisoare, primită într-un alt dosar. Instanţa a constatat că în cazul lui Moraru a fost executată integral pedeapsa de trei ani de închisoare. În cazul lui Iosif Man, instanţa a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Totodată, judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul de Finanţe şi i-a obligat, în solidar, pe Mircia Muntean şi pe Iosif Claudiu Man, în calitate de moştenitor al lui Iosif Man, la plata sumei de 333.743 de dolari sau echivalentul în lei, la care se adaugă dobânda calculată de la 25 martie 1999 până la plata integrală a sumei stabilite ca prejudiciu.
Titluri de proprietate ilegale
De asemenea, au fost anulate trei titluri de proprietate şi trei procese verbale de punere în posesie a câte o mie de metri pătraţi de teren, în zona Bejan, emise pe numele lui Iosif Man, Aurel Pop şi Carol Panduru. Judecătorii au mai anulat tranzacţia din 25 martie 1999 încheiată între Primăria municipiului Deva, Comisia Judeţeană şi Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991, Iosif Man, Aurel Pop şi Carol Panduru, un contract de vânzare-cumpărare încheiat în 12 mai 1999 între Iosif Man şi Shell România SRL, precum şi autorizaţia de construcţie din 23 august 1998.
Mircia Muntean a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzacţii nelegale de terenuri. Muntean a fost primar al municipiului Deva din 1996 până în 2012, când a câştigat un mandat de deputat în Hunedoara, fiind candidat din partea fostei ARD.
Decizia instanţei supreme a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători.