10.5 C
Deva
duminică, mai 19, 2024

Foştii şefi ai Minei Petrila, duşi în arest

Poliţiştii din Petroşani şi Petrila au pus deja în aplicare mandatele de arestare emise de Judecătoria Târgu Jiu pe numele celor trei foşti şefi ai Minei Petrila.

necula-inculpatii1Aurelian Necula, Gheorghe Roşu şi Ştefan Ungur au fost ridicaţi de la domiciliile lor, ca urmare a sentinţei definitive pronunţate de Curtea de Apel Craiova, şi transportaţi în Centrul de Arest Preventiv Deva. Urmează ca, după îndeplinirea formalităţilor, aceştia să fie mutaţi în penitenciar.

Reamintim că foştii şefi ai Minei Petrila au fost condamnaţi la închisoare pentru moartea celor 13 mineri şi salvatori în cele două explozii consecutive din noiembrie 2008. Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au respins  recursurile formulate făcute de cei trei foşti directori de la EM Petrila, precum şi de rudele minerilor decedaţi sau răniţi şi au admis parţial recursul formulat de Parchetul Tribunalului Gorj. Astfel, potrivit sentinţei, Aurelian Necula, ex-director al EM Petrila, are de executat 6 ani şi 6 luni închisoare; Gheorghe Roşu, fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă – 4  ani; iar , iar Ungur Dan Ştefan – şeful staţiei de salvare minieră tot la 4 ani închisoare. De asemenea, instanţa l-a obligat pe fostul director Aurelian Necula la cheltuieli judiciare în valoare de 20.000 de lei, în timp ce Dan Ungur şi Gheorghe Roşu vor trebui să achite câte 15.000 de lei. Sumele urmează să fie plătite în solidar cu Compania Naţională a Hulei. Decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă. De asemenea, magistraţii au mai decis ca văduvele şi urmaşii minerilor decedaţi să primească şi despăgubiri civile de la cei trei foşti responsabili.

Curtea de Apel Craiova a judecat recursurile  formulate împotriva sentinţei Tribunalului Gorj, dar cauza a mai ajuns o dată pe la această instanţă de judecată. Reamintim că,  în data de 11 mai 2012,  magistraţii din Craiova au dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj, instanţă care menţinuse sentinţele pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu. După rejudecare, pedepselor celor trei foşti şefi ai minei Petrila s-au redus faţă de sentinţa iniţială.  Iniţial, Judecătoria Târgu Jiu l-au condamnat, în noiembrie 2010, pe Aurelian Necula, la şapte ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Roşu a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare, iar Dan Ungur la şase ani şi şase luni de închisoare. Cei trei şefi au fost învinovăţiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de infracţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii în cazul accidentului colectiv de muncă din 15 noiembrie 2008 în care şi-au pierdut viaţa 13 mineri şi salvatori. Atât inculpaţii, cât şi Parchetul şi rudele victimelor au formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de magistraţii gorjeni în data de 13 decembrie 2012.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/