Joi dimineaţa, un bărbat în vârstă de 47 de ani s-a agăţat de telecabină la scurt timp după ce aceasta a pornit din staţia de la poalele Dealului Cetăţii Devei spre staţia din cetate. Ajuns sus, bărbatul a urcat pe zidurile monumentului istoric, unde s-a dezbrăcat la bustul gol.
Angajaţii de la telacabină au alertat Poliţia Locală Deva, iar la faţa locului au sosit poliţiştii locali, dar şi un echipaj medical. Paramedicii i-au propus acestuia să îi însoţească la spital, pentru un consult de specialitate, însă bărbatul a refuzat.
Poliţiştii locali l-au amendat cu 500 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Martorii scenelor neobişnuite susţin că turistul şi-a plătit biletul la telecabină, însă ar fi spus că se va lua la întrecere cu maşinăria. După ce a urcat pe lângă ea, s-a agăţat şi s-a urcat pe plafonul acesteia, punându-şi viaţa în pericol.