Gândacii și-au făcut simțită prezența în saloanele Pediatriei din municipiul Deva, s-a plâns o tânără din municipiu, internată cu copilul în spital. Mirabela Furca a publicat pe pagina sa de Facebook o reclamație împotriva unității medicale, însoțită de mai multe fotografii în care apar gândaci mișunând pe podea sau morți.
„Astăzi, în data de 1 aprilie 2019, unde suntem internați de joi, am văzut acest specimen de îți vine să înnebunești. Mi-am culcat copilul și, la un moment dat, după ce a adormit, l-am așezat în pat. Deodată, am ridicat capul de pe pernă și am văzut această goangă cum venea spre noi. M-am speriat îngrozitor și am ridicat brusc copilul din pat și am așteptat să se dea jos gândacul, să îl pot omorî. Copilul s-a speriat și a început să plângă. În ultima poza este o altă goangă, la fel de scârboasă. Ea se afla moartă în primul salon, unde ne-a pus când am venit la spital. Bineînțeles că încă este și acum acolo, deși eu sunt în salonul vecin. Deci vă imaginați ce curățenie se face în acest spital! Mi-e scârbă de locul unde trebuie să aducem copiii să îi tratăm!”, a deveanca pe contul său de socializare.
Consiliul Județean Hunedoara a transmis un comunicat de presă, în care susține că acordă o atenție sporită Spitalului județean din Deva, aflat în subordinea instituției, și, în primul rând, Pediatriei. Ăn informare, reprezentanții instituției susțin că activitatea de dezinsecție se efectuează, conform contractului în derulare, o dată la 3 luni și se execută retușuri ori de câte ori este nevoie și la sesizarea din partea secțiilor. „În data de 29 martie 2019, operatorul cu care s-a încheiat contractul de dezinsecție a efectuat un retuș. Substanța utilizată este avizată de Ministerul Sănătății și are o remanență cuprinsă între 3 și 10 zile, așadar ne aflăm în perioada în care aceasta produce efecte”, au declarat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Deva. „În legătură cu activitatea de curățenie, la nivelul fiecărei secții există un grafic și norme care trebuie respectate. Aspectele semnalate vor fi verificate și, dacă informațiile se confirmă, vor fi dispuse măsuri de îndată”, a declarat managerul SJU Deva, Adina Pera Ștefănie. Clădirea în care își desfășoară activitatea Secția de Pediatrie nu a beneficiat de lucrări de reabilitare capitală pentru că secția va funcționa din acest an în corpul principal al spitalului. Noua locație va deveni funcțională la începutul trimestrului IV al acestui an și va oferi servicii medicale în condiții moderne pentru pacienți și însoțitori, a mai informat managerul SJU.