Poliţiştii de investigaţii criminale din judeţul Huendoara au participat la o amplă operaţiune ce a vizat membrii unei grupări suspectate că a sustras bani din bancomate.
Acţiunea a fost coordonată de Direcţia de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. şi la ea au luat parte poliţişti din Cluj, Timiş şi Hunedoara care au efectuat percheziţii la locuinţele a cinci persoane din Timişoara, cu vârste între 23 şi 44 de ani, suspectate de furt calificat şi distrugere. „În fapt, cei cinci sunt suspectaţi că, în luna iunie a.c., folosind un card aparţinând unei unităţi bancare, ar fi efectuat mai multe retrageri frauduloase de sume cuprinse între 20 lei şi 1.800 de lei, din ATM – uri situate în Sibiu, Mediaş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Deva, Alba Iulia, Orăştie, Dobra şi Simeria”, spun reprezentanţii IGPR. Valoarea totală a prejudiciului cauzat se ridică, până în prezent, la aproximativ 40.000 de lei. Poliţiştii au ridicat mai multe mijloace de probă în urma efectuării percheziţiilor, iar suspecţii depistaţi au fost conduşi la sediul I.P.J. Cluj, pentru audieri.