32.8 C
Deva
luni, iulie 15, 2024

INVESTIȚII ÎN DEVA: Două noi blocuri de locuințe sociale

Două noi spaţii locative vor fi construite în cartierul Grigorescu al municipiului Deva. Astăzi, reprezentanţii primăriei au predat astăzi firmei constructoare terenul pe care se vor construi cele două imobile. Odată cu predarea amplasamentului a fost dat şi ordinul de începere a lucrărilor . Constructorul a preluat terenul iar în termen de 11 luni trebuie să finalizeze construcţia celor două blocuri.

„Ne dorim să dezvoltam această zonă a municipiului Deva, acest cartier. Ştiu că erau probleme cu locuitorii din această zonă, anumite persoane care stăteau în nişte locuinţe improprii care mai deranjau vecinii şi aşa mai departe. Eu sper ca în decurs de patru, cinci ani de zile acest cartier să fie o zonă cu care să ne mândrim să existe blocuri de locuinţe sociale, deja se construieşte o biserică în această zonă, să demolăm acele barăci de pe domeniul public şi să facem şi acolo nişte locuinţe sociale, să facem puţină igienizare, puţină curăţenie şi să dezvoltam puţin acest cartier”, a declarat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva

Cele două noi blocuri vor cuprinde 72 de spaţii locative cu una sau două camere,, practic in fiecare bloc, din cele 72, 60 de spaţii vor fi cu o cameră, tip garsonieră şi 12 cu două camere. Fiecare bloc va avea la parter spaţii pentru biciclete, centrală termică, iar pe etaje vor fi amplasate şi uscătoriile . În exteriorul celor douo imobile va fi amenajat un spaţiu de joacă, vor fi zone verzi, parcări, platforme de depozitare a deşeurilor precum şi alei pietonale. Valoarea totală a proiectului este de 11.967.062 de lei iar finanţarea este asigurată din bugetul local.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/