Fortificaţie militară de maximă importanţă, similară celor de la Mălăieşti, Răchitova sau Castelului din Carpaţi, Cetatea Regală a Haţegului „zace” de sute de ani, căzută în uitare, pe culmea dealului de la Subcetate.
De la popasul „Zimbrul”, chiar la intrare în Haţeg dinspre Simeria, pe dealul oraşului, drumul face stânga, iar apoi se afundă, răcoros, în pădure: mai mult de trei kilometri de drum noroios şi poteci pieptişe. Drumul curge umbros printre şanţuri abrupte, săpate de ploi şi şuvoaie, până la un luminiş încărcat de „cucuie”, muşuroaie mari, săpate de cârtiţe, la jumătatea dealului Subcetății. De aici nici măcar un autoturism de teren nu mai poate înainta. Trebuie s-o iei la pas şi ar fi bine să ai o călăuză, pentru că altfel poţi pierde timp preţios, riscând să te rătăceşti. Cel care a „redescoperit” Cetatea Regală a Haţegului a fost Cristian Ciobanu, administratorul de patrimoniu al Geoparcului Dinozaurilor. Mutat de la Bucureşti la Densuş, în cea de-a doua calitate a sa, profesor la Colegiul „I.C. Brătianu” din Haţeg, a luat un licean cu el şi-au plecat „de nebuni” pe culme. Au avut nevoie de ore bune până au găsit turnul. Apoi Daniel Barboni a căutat prin arhive şi studii, şi-a făcut o prezentare a cetăţii regale pe care a şi prezentat-o localnicilor într-un eveniment menit să le reamintească de „comoara” uitată de pe dealul Haţegului.
„Monument istoric de mare valoare”
Istoricii spun că fortificaţia avea rol eminamente politic și militar, de supraveghere, control și semnalizare. Pe de altă parte, alături de Mălăieşti, Răchitova sau Castelul Colţ, aceste fortăreţe erau simbolul puterii regale maghiare într-o zonă majoritar românească şi demonstrau succesul regalităţii maghiare în ofensiva asupra structurilor feudale autohtone. Numele de „Regală” vine de la faptul că acest castru fusese o iniţiativă a unuia dintre regii maghiari, turnul de refugiu şi control adăpostind trupe regale maghiare. „În colţul de sud-vest al Transilvaniei, pe vatra şi în împrejurimile capitalei Daciei romane, Haţegul concentrează o densitate de monumente istorice de mare valoare. Între acestea, cetatea Haţegului, se găseşte în extremitatea nordică a depresiunii, în intrândul format de vărsarea Galbenei (vechea vale a Fărcădinului) în Râul Mare (vechea vale a Haţegului) şi albia Streiului. Aici, pe monticolul de 490 de metri, care gâtuie sensibil accesul larg în depresiune, se înalţă urmele cetăţii, la aproximativ 4 kilometri sud-est de oraşul Haţeg, în perimetrul satului Subcetate, comuna Sântămărie Orlea. Accesul cel mai facil se face pe culmea dealurilor venind din direcţia oraşului Haţeg. De altfel aceea a fost şi calea carosabilă în vechime. Dinspre satul Subcetate urcă spre monument o potecă dificilă”, scrie istoricul Adrian Andrei Rusu, consultantul de specialitate al Geoparcului Dinozaurilor „Ţara Haţegului”, în studiul său intitulat „Subcetate. Cetatea Haţegului. Monografie istorică şi arheologică” şi publicat iniţial în „Sargetia”. Astăzi, donjonul este singura construcţie de zid vizibilă. Din el s-a păstrat doar un fragment mai înalt în sectorul de nord-est: un colţ cu un contrafort. Dinspre şanţul cetăţii, de la nivelul solului, are aproape 11 metri, care erau cândva repartizate pe trei sau patru nivele, iar dinspre interiorul incintei puţin peste 6 metri înălţime.
Cetate de la 1.300, cu ziduri groase de 3 metri!
Turnul datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea. El a fost, de fapt, o fortificație compusă dintr-un donjon, un zid de incintă și un șanț de apărare, cu val de pământ. Către sud de donjon un platou a fost delimitat de un şanţ şi un val în forma unei potcoave. O singură latură a rămas nefortificată: cea de vest, unde panta coboară, transformându-se într-o adevărată prăpastie de aproape 200 de metri! La fel de lung este şi valul de apărare este, însă „trupul” acestuia este greu de dibuit printre tihăriile pădurii. Cetatea Regală a Haţegului a fost atestată documentar în 1317, când exista un castelan de Haţeg. Totuşi, istoricii spun că atestarea la 1276 a marelui comis regal Petru Alba, având calitatea de comite al Haţegului, marchează, de fapt, apariţia cetăţii. Istoricul Andrei Pogăciaş, consultantul ştiinţific al Geoparcului, spune că donjonul, care avea trei sau patru nivele, are o bază hexagonală, cu laturile de peste 6 metri, și o grosime a zidului de aproximativ 3 metri! A fost construit din piatră locală, pietre și cărămizi din construcții romane antice, varul folosit a fost obținut din topirea unor bucăți de marmură, iar nisipul și pietrișul, a fost adus din albia râurilor aflate în apropiere. Între anii 1978 și 1982 regimul comunist a aprobat săpături arheologice în zona Ceăţii Regale: arheologii au scos la iveală o cisternă din piatră cu diametrul de cinci metri, urmele carbonizate ale câtorva construcții de lemn şi o vatră lângă care a fost un pavaj din piatră de râu. Cioburi de ceramică, numeroase oase de animale, cu precpdere vânat, vârfuri de săgeți, scări de şa, potcoave, cuie şi lacăte au ieşit şi ele, la lumină, în timpul săăturilor de acum mai bine de 35 de ani.
Fortăreaţa controla pasul Merişor şi drumul roman
Cei care s-au implicat în ultimii ani în repunerea în valoare a turnului regal, reprezentanţii Asociaţiei „Drag de Haţeg”, spun că acesta a fost ridicat la cota de 490 metri, pentru ca donjonul să poată domina zona, având panoramă asupra pasului Merișor și a vechiului drum roman. În zilele senine de aici se putea vedea inclusiv oraşul Hunedoara. Rolul economic al Cetăţii Regale s-a manifestat prin strângerea dărilor, încasarea vămilor şi colectarea aurului obținut din râurile din zonă. Totuşi, unii istorici nu exclud posibilitatea ca fortificaţia să fi funcționat și ca temniță pentru ţăranii răzvrătiți sau pentru cei certaţi cu autorităţile vremii. De altfel, cetatea a fost strâns legată de voievozii Transilvaniei, în condiţiile în care unii dintre aceștia aveau și titlul de castelani de Hațeg.
„Castra Hathzak”, refăcută de Ioan de Hunedoara
După anul 1405, Haţegul şi-a consolidat poziţia de principală cetate a comitatului Hunedoara, aşa că în 1413 castelanul de Haţeg împlinea şi funcţia de comite de Hunedoara. Astfel, mulţi dintre voievozii Transilvaniei s-au perindat în cetate, dar în 1420, o puternică turcească a înfrânt sub cetate oştile Transilvaniei comandate de voievodul Nicolae Csáki. Dezastrul militar a fost urmat de distrugerea definitivă a curţii regale şi dezafectarea cetăţii. Aceasta a fost reconstruită abia după 1438, când intră în stăpânirea lui Ioan de Hunedoara și a nobililor loiali lui, din familia Cândea. Cetatea Regală a haţegului va rămâne a Cândeştilor până în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Ulterior cetatea avea să-şi piardă rolul esenţial pe are îl avusese până atunci. Deşi a fost, în continuare, menţionată în diverse documente, cetatea se pare că rămăsese, deja, abandonată. De aici a plecat şi ruinarea constantă a construcției. Natura şi-a reintrat, încet-încet, în drepturi, copleşind zidurile groase şi întorcând pietrele şi cărămida în pământul din care fuseseră luate.
Resuscitată de romantici
Potrivit istoricilor, interesul faţă de ruinele din Subcetate s-a manifestat nu doar din punct de vedere militar, administrativ, iar apoi arheologic, ci şi în literatură. „Neigebaur a socotit, cel dintâi, turnul ca fiind roman. Afirmaţia a avut valoarea unei sentinţe căci, după el, până în zilele noastre, ruina turnului a fost repertoriată ca aparţinând epocii romane. M. J. Ackner l-a asociat cu imaginile Columnei lui Traian. Kövári László a luat în considerare cărămida romană refolosită în construcţie şi tradiţia populară”, scrie istoricul Adrian Andrei Rusu în studiul său. Acesta adaugă că, abia pe la sfârşitul secolului s-au adunat unele elemente care au permis reconstituirea unei imagini a ruinelor. Din păcate, starea lor era foarte apropiată de cea actuală: acum o sută de ani se observa în plus doar traseul zidului de apărare de piatră. Cea mai bună descriere de epocă este una scrisă. Ea a aparţinut medicului Lugasi Fodor, care a intuit că trebuie să fie, vorba despre un „turn de observaţie din vremea marilor invazii turceşti”. Mai târziu Heinrich Müller avea să transmită preţioasa informaţie potrivit căreia dealul Orlea aparţinea familiei Kendeffy. În 1902, Téglás Gábor avea să publice ghidul comitatului Hunedoarei, şi să stabilească apartenenţa turnului de la Subcetate de patrimoniul Cândeştilor din Râu de Mori. În paralel, romaniştii au continuat să considere că Cetatea Regală de la Subcetate era, de fapt, un turn roman şi ruinele, sistemul defensiv al provinciei Dacia. Abia cercetările lui Radu Popa, din 1972, aveau să demonstreze, fără urmă de îndoială suprapunerea dintre cetatea Haţegului cu ruinele de la Subcetate.
Sub cetate, urme dacice şi romane
Cercetările arheologice au început în 1978, când specialiştii au colectat ceramică medievală. Adrian Andrei Rusu menţionează în studiului său, publicat pe site-ul cetati.medievistica.ro – că săpăturile sistematice au fost întreprinse în 1980 şi 1982, cu sprijinul Muzeului judeţean de istorie din Deva. Cercetările arheologice au arătat că locuirea anterioară epocii medievale a fost sporadică, însă variată. Arheologii au descoperit urme aparţinând culturii Coţofeni şi epocii hallstattiene, dar au fost descoperite şi urme dacice, printre care o toartă de ceaşcă dacică şi fragmente romane: boluri, străchini şi olane. Traseul către Cetatea Regală a Hațegului, un monument important, dar uitat şi ignorat, a fost marcat în urmă cu doi ani de Asociaţia „Drag de Haţeg”. Proiectul a fost derulat de grupul „Voluntarii pentru Geoparc”, cu finanțarea Primăriei Haţeg și în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”.
Cetatea Regală, repusă în valoare prin sport
Anul acesta, potrivit lui Cristian Ciobanu, reprezentantul Geoparcului Dinozaurilor, organizatorii pregătesc cea de-a doua ediţie a Crosului Cetăţii Regale a Haţegului, care va avea loc pe parcursul a două zile, în perioada 22-23 aprilie: „Prima zi va fi destinată copiilor, care vor avea de parcurs o distanţă de cel mult 1 kilometru, iar cea de-a doua – adulţilor, pentru care am rezervat un traseu de 7 kilometri, cu plecare din zona Popasului „Zimbrul” şi sosire în centrul Haţegului, la Primărie”, explică Cristian Ciobanu. Voluntarii pentru Geoparc și Geoparcului Dinozaurilor au fost premiați pentru organizarea primei ediții a Crosului Cetății Regale a Hațegului. Evenimentul a reunit la start, în aprilie 2015, 70 de participanţi de toate vârstele, încurajaţi de pe margine de alte zeci de susţinători. Invitați de onoare au fost Tomi Coconea – participant la şase ediţii ale celei mai dificile curse de aventură din lume, Red Bull X-Alps, şi Aristide Necula – participant la Maratonul Nisipurilor din Deşertul Sahara, una dintre cele mai dificile probe de ultramaraton din lume.
