11.4 C
Deva
marți, octombrie 8, 2024

Ca să nu plătească serviciul de canalizare, o firmă controlată de Serafinceanu a dat în judecată CL Petroşani, CJ Hunedoara şi Guvernul României

Una dintre societăţile controlate de fostul prefect de Hunedoara Aurelian Serafinceanu şi administrată de Anne – Marie Bartalis, a ajuns să dea în judecată toate instituţiile publice care i-au venit în minte doar ca să scape de plata datoriilor la canalizare. SC Gerom Real Estate are de achitat aproximativ 9.100 de lei pentru acest serviciu.

gerom1Societatea Gerom Real Estate SRL, una dintre continuatoarele activităţii defunctei UMIROM Petroşani, a dat în judecată Guvernul, Consiliul Judeţean Hunedoara, Consiliul Local Petroşani şi chiar Municipiul Petroşani. Totul pentru o conductă prin care trec dejecţiile din Petroşani şi pe care societatea controlată de Serafinceanu ar vrea-o în propria administrare. Asta după ce a refuzat să achite datoria de 9.111,53 de lei pe care o are faţă de operatorul de apă şi canalizare, ApaServ Valea Jiului SA, şi pentru care firma a fost chemată în instanţă. În 2011, reprezentanţii Gerom Real Estate Petroşani au invocat în instanţă o excepţie de nelegalitate. Au chemat la bară Guvernul României, Consiliul Judeţean Hunedoara, ApaServ Valea Jiului şi, ulterior, ca intervenient, Municipiul Petroşani şi totul pentru acel „canal de ape menajere şi industriale”, după cum se numeşte în acte conducta în cauză. Oficialii Gerom erau nemulţumiţi de hotărârea de Guvern care atestă patrimoniul public al Judeţului Hunedoara şi care nu le dădea dreptul la acea conductă prin care trec dejecţiile.

Încă o acţiune în instanţă

Procesul a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar au pierdut la absolut toate instanţele. Cum nu erau dispuşi 803347_10200735171051157_1930507165_nsă-şi plătească facturile – deşi, probabil, procesele au fost mult mai costisitoare – în 2012 administratorul Gerom Real Estate, Anne – Marie Bartalis (foto dreapta) a promovat o nouă acţiune în instanţă cu obiect „anulare act administrativ” şi a chemat la bară, din nou, Consiliul Judeţean Hunedoara, Consiliul Local Petroşani şi Municipiul Petroşani. “Solicităm obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Hunedoara la anularea parţială a Hotărârii 121/ 2008, respectiv a poziţiei 66 din anexa 3 la hotărâre, “canal de ape menajere şi industriale”, bun ce aparţine subscrisei. (…) Prin hotărârea contestată, la art. 3, se aprobă trecerea bunurilor ce alcătuiesc sistemul de alimentare cu apă şi canalizare al Municipiului Petroşani, din domeniul public al Judeţului Hunedoara şi din administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, în domeniul public al Municipiului Petroşani şi în administrarea Consiliului Local Petroşani”, se arată în cererea de chemare în judecată. Iar printre aceste bunuri se află, evident, şi buclucaşa conductă!

Care este substratul real…

Deşi administratorul firmei Anne – Marie Bartalis a încercat din răsputeri să convingă instanţa de judecată că ţeava cu dejecţii este a Geromului, nu a reuşit. Tribunalul Hunedoara nu i-a dat câştig de cauză, iar la finele lunii iunie a.c. şi Curtea de Apel Alba Iulia a  respins recursul formulat, ca nefondat. Şi nu trebuie uitat că toată această zbatere în instanţă pentru un biet canal colector o reprezintă, în realitate, o datorie către operatorul de apă şi canal, în valoare de 9.11,53 de lei, la care se adaugă penalităţi de întârziere. Gerom  a fost dată în judecată încă din februarie 2011, dar în august 2011 procesul a fost suspendat “până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta SC Gerom Real Estate SRL, privind HG 1352/2001”, adică tocmai cea care atestă patrimoniul public al judeţului Hunedoara. Şi pentru că instanţa nu le-a dat conducta cu dejecţii, procesul privind pretenţiile financiare a fost repus pe rolul Judecătoriei Petroşani şi are termen în 18 septembrie.

 

 

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/