Locatarii mai multor blocuri de pe Bulevardul Corvin şi din Piaţa Florilor au protestat vineri faţă de modul în care a fost modificat proiectul noii pietonale.
Proiectul centrului pietonal din Hunedoara stârneşte din nou nemulţumiri, după ce în urmă cu o lună locatarii mai multor blocuri din zona Centrului Civic al Hunedoarei s-au plâns că înfiinţarea acestuia îi va afecta negativ.
Oamenii nu au fost de acord ca zona verde din spatele blocurilor unde locuiesc să fie distrusă pentru a fi construită o alee, prin care, o dată cu închiderea Bulevardului Corvin, să poată fi realizată aprovizionarea magazinelor şi barurilor din zonă. Proiectul a fost modificat, însă aleea nu a dispărut din documentaţie, ci a fost proiectată într-o altă zonă, fiind suprapusă peste locuri care în prezent sunt acoperite cu verdeaţă şi copaci.
Locatarii mai multor blocuri de pe Bulevardul Corvin şi din Piaţa Florilor au protestat vineri faţă de modul în care a fost modificat proiectul noii pietonale. Zeci de oameni au participat la întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Local şi au cerut protejarea zonei verzi. „Trebuie găsită o altă soluţie, care să nu includă distrugerea locurilor din spatele blocurilor acoperite cu verdeaţă, pantru a fi înfiinţate parcări şi alei. Nu vrem beton şi poluare, vrem aer curat”, a declarat una dintre participantele la întâlnirea cu autorităţile locale. „Cei de la primărie se ambiţionează să înfiinţeze strada pietonală pe Bulevardul Corvin, când pot foarte bine să transforme centrul vechi al oraşului într-o zonă pietonală şi, poate, astfel vor revitaliza centrul istoric”, a afirmat un alt locatar de pe Bulevardul Corvin.
Viceprimarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, a afirmat că administraţia locală va ţine cont de nemulţumirile şi de solicitările localnicilor care se opun distrugerii zonei verzi.
Potrivit memoriului de prezentare realizat de arhitecţi, în ultimii 25 de ani, Bulevardul Corvin s-a dezvoltat ca o arteră comercială, la parterul imobilelor de locuinţe colective fiind realizate spaţii de deservire şi spaţii comerciale, în mare parte cu extinderi ale acestora faţă de aliniamentul iniţial. Acest fapt a dus la suprasolicitarea bulevardului Corvin în porţiunea cuprinsă între strada George Enescu şi Bulevardul Dacia, datorită autoturismelor parcate şi în mod egal datorită necesităţii de a aproviziona zona comercială.
„Spaţiul public actual nu este folosit ca spaţiu public, ci ca spaţii reziduale ale trotuarelor de-a lungul zonelor carosabile. În plus, spaţiul nu este folosit la potenţialul său nici din punct de vedere al comerţului. Strada nu dispune de elemente de mobilier urban adecvate. Spaţiul verde existent, deşi dezvoltat ca vegetaţie, este sufocat de prezenţa maşinilor, fiind înconjurat de un rând de parcare de maşini şi neavând nici o relaţie la nivel pietonal cu zonele adiacente. Principalele disfuncţionalităţi ale zonei, sunt suprafaţa asfaltată şi betonată excesivă, folosită pentru circulaţia şi parcarea autovehiculelor, parcările auto ocupă agresiv – fizic şi vizual – întreaga zonă a bulevardului Corvin, spaţiul verde fiind sufocat şi blocat de prezenţa maşinilor”, se arată în memoriul de prezentare al proiectului, realizat de arhitecţii Răzvan Rugescu şi Alexandru Rugescu.
Potrivit celor doi arhitecţi, lucrările de realizare a pietonalului presupun desfacerea carosabilului existent pe zona respectivă, aducerea la acelaşi nivel cu trotuarele ce îl flanchează, realizarea pavimentului cu materiale specifice, ţinând cont şi de persoanele cu dizabilităţi locomotorii sau de vedere. Conceptul propus va utiliza terenul eficient, fără a afecta vegetaţia (copacii existenţi) din zonă.