17.1 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

Martorii din dosarul tânărului care a ucis în bătaie două femei vor fi aduși cu mandat la tribunal

Tribunalul Hunedoara va judeca, miercuri, dosarul uneia dinte cele mai înfiorătoare crime săvârșite în ultimii ani în județul Hunedoara: cazul șocant al celor două surori invalide, ucise în bătaie de un tânăr, care le-a jefuit pentru a-i cumpăra iubitei un inel de logodnă. Ovidiu Drîngă va fi adus din arest în fața magistraților, iar la audieri vor fi prezentați, cu mandate de aducere prin Inspectoratul de Jandarmi al Județului Huendoara martorii citați în cauză, care au refuzat să se prezinte la proces.
Ovidiu Drîngă a fost acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, fapte săvârşite în luna ianuarie a anului trecut, asupra a două surori, de 71 şi 72 de ani, din satul Balomir. „Cunoscând faptul că victimele Lingurar Elena şi Lingurar Augustina erau infirme, având grad de handicap neuromotor accentuat, dar şi din faptul că acestea deţin sume mari de bani în locuinţa lor, provenind din pensii, inculpatul Ovidiu Drîngă Dănuţ a luat decizia de a pătrunde în locuinţa acestora şi de a sustrage bani pentru a-şi achita datoriile şi pentru a cumpăra cadouri concubinei sale, de ziua ei de naştere din data de 20 ianuarie, respectiv un inel de logodnă pentru că intenţiona să se căsătorească cu ea”, se arată în dosar. Criminalul a intrat în camera în care dormeau cele două bătrâne şi, fără a începe căutarea banilor, a început să agreseze cu brutalitate, lovindu-le cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu alte obiecte, posibil cu un lemn de foc. Le-a ucis şi a fugit cu circa 10.000 de lei. A doua zi, cu banii furaţi, a cumpărat un inel de logodnă pentru iubita sa, un autoturism second-hand şi două telefoane mobile. La scurt timp, a fost arestat. O mănușă uitată la locul crimei a dus la prinderea sa.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/