2.6 C
Deva
miercuri, decembrie 6, 2023

Mircea Cioca a fost condamnat pentru dare de mită

Procesul în care afaceristul hunedorean Mircea Cioca a fost trimis în judecată pentru dare de mită s-a încheiat, iar Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa.

„Instanţa condamnă pe inculpatul Cioca Mircea la un an şi 6 luni închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor, pentru infracţiunea de dare de mită. Instanţa dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, a informat Tribunalul Hunedoara. Împotriva soluţiei instanţei se poate declara apel.
Mircea Cioca a fost trimis în faţa instanţei după ce a fost prins oferind şpagă unui funcţionar al Inspectoratui Teritorial de Muncă Hunedoara. El a fost reţinut de procurori în urma unui flagrant.
”Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, la data de 5 iunie 2015, inculpatul a oferit iniţial suma de 300 euro şi ulterior a remis suma de 1.200 lei unui martor denunţător în scopul neîndeplinirii de către acesta a atribuţiilor de serviciu constând în sancţionarea contravenţională a inculpatului pentru nerespectarea prevederilor Codului muncii (primirea la locul de muncă din cadrul societăţii comerciale a unei persoane fără îndeplinirea condiţiilor legale)”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
A vrut să scape de dosarul penal
Flagrantul a avut loc în urma unui control efectuat de angajaţii ITM Hunedoara, în Haţeg, unde au fost găsite mai multe persoane ce prestau actitivăţi de pavaj pe strada Bisericii. Patru dintre muncitori le-au declarat inspectorilor că nu au semnat niciun contract de muncă. Mircea Cioca, administratorul societăţii, a fost invitat la sediul ITM Hunedoara în vederea finalizării controlului. În urma analizelor efectuate de inspectorii de muncă a reieşit faptul că din cele patru persoane găsite la muncă şi care au declarat că nu au semnat un contract de muncă, pentru trei dintre acestea a fost transmis şi înregistrat în aplicaţia Revisal cotractele de muncă. ”Pentru faptul că nu a transmis spre înregistrare contractul de muncă pentru cel de-al patrulea salariat, reprezentantul împuternicit al angajatorul a fost informat că va primi o sancţiune contravenţională în sumă de 10.000 lei.
Reprezentantul firmei angajatoare a insinuat că îl va „recompensa” pe inspectorul de muncă ce încheia actul de control şi actul de sancţionare cu suma de 300 euro dacă va trece cu vederea contravenţia săvărşită. Inspectorul de muncă a anunţat organele de urmărire penală despre tentativa de mituire, iar procurorii de pe lângă Tribunalul Hunedoara au organizat flagrantul prinzându-l pe reprezentantul firmei când oferea suma de 1200 lei drept mită”, a informat ITM Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/