Mircia Muntean l-a denunțat pe comisarul șef Traian Berbeceanu. Declarația deputatului a fost prezentată de către procurorul DIICOT în ședința în care s-a judecat ieri la Curtea de Apel București cererea DIICOT, Structura Centrală, de prelungire a mandatului de arestare preventivă pentru Berbeceanu.
Potrivit avocatului Daniel Tiliciu, pe mai multe pagini, Mircia Muntean a scris că a fost victima lui Traian Berbeceanu în faza de urmărire penală în dosarul în care, în cele din urmă, fostul primar al Devei a fost condamnat definitiv pentru un schimb ilegal de terenuri.
„Procurorul DIICOT a depus la dosar denunțul lui Muntean. A făcut-o în sala de judecată, fluturând mai multe pagini ale declarației fostului primar al Devei. Practic, acel denunț face parte din urmărirea penală, dar, probabil, a fost mai spectaculos pentru procuror să îl prezinte în ședință publică. Deocamdată, documentul nu este public, făcând parte din dosar, dar pot să vă spun că în acel document Muntean se plânge pe mai multe pagini că a fost prejudiciat de către Traian Berbeceanu”.
Vă reamintim că fostul primar al municipiului Deva, actual deputat independent, a fost condamnat definitiv în luna septembrie de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar privind un schimb de terenuri. El a primit 4 ani de închisoare cu suspendare și a fost obligat la plata în solidar cu fiul lui Iosif (Puiu Man) a peste 330.000 de dolari.