Un elev din clasa a IX-a de la Colegiului Naţional de Informatică „Carmen Sylva“ din Petroşani a fost arestat după ce a ucis-o în bătaie pe concubina tatălui său.
Miodrag Teofil Vodislav a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a sărit în ajutorul mamei sale. Părinţii lui sunt divorţaţi, iar băiatul a rămas în îngrijirea mamei, la Petroşani. Tatăl adolescentului, Teofil Vodislav, locuieşte în comuna Scoarţa din judeţul Gorj şi aici s-a şi petrecut tragedia, după ce băiatul şi mama sa s-au dus în vizită. Potrivit procurorilor care anchetează cazul, între victima în vârstă de 40 de ani şi mama băiatului a izbucnit un scandal, generat de relaţia amoroasă pe care femeia o avea cu fostul soţ al inculpatei. În plus, spun anchetatorii, victima îi aducea în mod direct şi prin intermediul telefonului mobil insulte şi ameninţări femeii din Petroşani- cercetată de asemenea în acst dosar – însă i s-a mai reproşat şi că a intrat în locuinţa proprietate comună a inculpatei şi fostului soţ, deşi aceasta nu era de acord. Conflictul verbal a degenerat într-o altercaţie fizică, iar când mama liceanului a început să strige „hoţii, hoţii”, la faţa locului a venit şu băiatul. I-a aplicat concubinei tatălui său trei lovituri cu pumnul drept în zona capului, în urma cărora femeia a căzut pe podeaua placată cu marmură, iar apoi a continuat să o lovească cu picioarele în zona toracică şi a călcat-o în picioare, rupându-I splină şi fracturându-I patru coaste. Victima a fost găsită căzută în şanţul de pe marginea părţii carosabile, la circa 50 de metri de imobilul proprietatea celor doi soţi inculpaţilor.
Conducerea Colegiului Naţional de Informatică „Carmen Sylva“ din Petroşani a fost şocată de gestul elevului,despre care spune că nu a creat probleme.
(Sursa foto: www.adevarul.ro)