Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului a câştigat în instanţă dreptul de a repara o stradă din Petroşani distrusă în urma introducerii conductelor de canalizare. Este vorba despre strada Mărăşeşti pentru care ApaServ Valea Jiului SA se judecă cu una dintre firmele controlate de ex-prefectul de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, respectiv Gerom Real Estate.
Locuitorii de pe Strada Mărăşeşti din Petroşani pot răsufla uşuraţi. Calea de acces spre casele lor poate fi din nou practicabilă, ca urmare a unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Hunedoara, care a judecat apelul în procesul dintre ApaServ Valea Jiului SA, executantul lucrării şi una dintre firmele controlate de ex-prefectul de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, Gerom Real Estate.
Scandalul de pe strada Mărăşeşti a început după ce muncitorii de la Zona D, care au câştigat lucrarea contractată de ApaServ Valea Jiului SA, au ajuns cu lucrarea în zona respectivă. După deschiderea şantierului, aceştia au dat peste mai multe conducte metalice care odinioară alimentau cu apă fostul UMIROM, actualul Gerom. Reţelele, spun cei de la ApaServ, erau dezafectate de ani de zile, mai ales că hoţii au demolat aproape în întregime bazinele de apă care le alimentau. În consecinţă, muncitorii au scos conductele din pământ şi le-a depozitat la sediul societăţii, cu posibilitatea ca proprietarii lor să şi le poată recupera. Totuşi, cei de la Gerom au reclamat faptul că le-au fost afectate interesele şi chiar alimentarea cu apă, solicitând reintroducerea conductelor în pământ, aşa cum au fost găsite.
Au scăpat de noroaie
În luna octombrie a anului trecut, Gerom a introdus la Judecătoria Petroşani o ordonanţă preşedenţială prin care cerea sistarea de îndată a lucrărilor de pe strada Mărăşeşti. În data de 17 octombrie 2013, Judecătoria Petroşani a admis cererea formulată de Gerom în contradictoriu cu S.C. ZONA D S.R.L. şi S.C. ApaServ Valea Jiului SA şi a dispus „sistarea lucrărilor de implementare a reţelei de canalizare, pe str. Mărăşeşti din municipiul Petroşani, executate de S.C. ZONA D S.R.L. în beneficiul S.C. APA SERV VALEA JIULUI S.A., în temeiul contractului VJ-CL04- Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în aglomerarea Petroşani”, iar hotărârea instanţei este „executorie de drept şi fără somaţie sau trecerea unui termen”. Sentinţa a fost atacată cu apel de beneficiar şi executant, soluţionat zilele trecute de Tribunalul Hunedoara. Iar magistraţii de aici au dat câştig de cauză apelanţilor, aşa încât situaţia de pe strada Mărăşeşti să poată intra în normalitate. Potrivit dispozitivului sentinţei pronunţată de Tibunalul Hunedoara, „schimbă în tot sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de ordonanţă preşedenţială formulată de reclamantă. obligă reclamanta să plătească pârâtei SC Apa Serv Valea Jiului suma de 20 lei cheltuieli de judecată în apel”.
S-a rezolvat doar o parte a dosarului
De precizat că, luni de zile, firma aflată sub contract cu SC ApaServ Valea Jiului SA pentru introducerea reţelei de canalizare nu a avut voie să intervină aşa încât să aducă terenul la starea iniţială. Strada a rămas un morman de pământ şi noroi, în care oamenii cu greu au putut ajunge la locuinţele lor.
Pe de altă parte, sentinţa Tribunalului nu a rezolvat decât un capitol al acestui dosar complex. La Judecătoria Petroşani continuă procesul pe fond între părţile menţionate, acţiune introdusă chiar de Gerom Real Estate. Instanţa a stabilit ca termen de judecată data de 25 aprilie.