O rupere de nori a stricat sărbătoarea Sânzienelor de la Boșorod, așezarea de la poalele Munților Orăștiei unde, în fiecare an, la 24 iunie, localnicii vin la nedeia organizată la marginea satului, pe Valea Luncaniului.
Mirecuri după amiază, amenințarea ploilor torențiale i-a grăbit pe oameni acasă, iar în scurt timp ruperea de nori a transformat străzile din Boșorod în canale de apă. Apele învolburate de pe Valea Bobaiei au inundat curțile și beciurile oamenilor, iar cota la care a ajuns pârâul Luncani a adus îngrijorare în comunitate.
„Apele au venit din bazinul Bobaia, de pe versanți și s-au scurs pe valea Bobăii spre centrul satului. Nu am pomenit până acum o așa deversare a apelor din ploaie”, spune Ioan Dăncescu, localnic din Boșorod. Alți săteni susțin că pârâul care s-a umflat și a inundat centrul comunei este, în zilele de vară, un firicel de apă care nu se vede de verdeața din jur.
Probleme cu inundațiile au avut localnicii din mai multe sate aflate în bazinul hidrografic al Streiului și în zona Munților Orăștiei. Și marți seara, aproape 20 de localități, printre care și satele comunei Boșorod, au fost afectate de inundații și viituri.