Obţin sute de lei pe zi din cerşit şi nicio autoritate nu pare să le stea în cale. Unii dintre cerşetorii care au invadat zonele centrale din municipiile Deva şi Hunedoara par să îşi permită luxul unor telefoane mobile scumpe, la care vorbesc între pauzele de cerşit.
La intrarea în piaţa agroalimentară din municipiul Deva, aproape în fiecare zi poate fi văzută o tânără cu handicap neuromotor, aşezată pe jos, cerşind. Femeia îmbrăcată în haine ponosite apelează la mila oamenilor şi adună câteva sute de lei pe zi. Într-o desagă încărcată, tânăra cerşetoare ţine un telefon de circa 500 de euro, la care vorbeşte în pauzele de cerşit – semn că meseria ei îi aduce venituri frumoase. „Poliţiştii locali din Deva au dat circa 150 de amenzi cerşetorilor, de la începutul acestui an până în prezent”, spune Gabriela Voronca, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Deva. O parte dintre sancţiuni au fost plătite, însă tot din banii primiţi de la deveni.
Unui tânăr care locuieşte fără forme legale în municipiul Deva şi cerşeşte atrăgând atenţia asupra sa cu un megafon, de la începutul acestui an, poliţiştii locali i-au dat 12 amenzi. Pentru că nu le-a plătit, administraţia locală a cerut executarea silită a cerşetorului. Tânărul însă nu s-a lăsat descurajat: a revenit la cerşit, iar potrivit poliţiştilor locali acesta ar fi obţinut chiar şi peste 400 de lei din cerşit, într-o singură zi. În ultimele luni, străzile municipiului Deva au devenit teritoriul unor cerşetori proveniţi din exterior. Mirela, o cerşetoare cu state vechi în Hunedoara, preferă să facă naveta, plătind 12 lei pe zi pentru a cerşi în Deva, unde obţine bani mai uşor. „Oamenii sunt deranjaţi de prezenţa cerşetorilor, chiardacă nu le-o spun lor direct. Vin şi reclamă prezenţa lor. Noi le recomandăm devenilor să ne sesizeze în continuare pentru a lua măsuri”, a mai declarat Gabriela Voronca.