12.7 C
Deva
miercuri, mai 1, 2024

Petroşaniul, sub teroarea hoţilor

O mulţime de furturi au fost comise în ultima perioadă în municipiul Petroşani, iar oamenii se tem că pot oricând să devină victime, atâta timp cât hoţii par să nu se teamă de nimic şi acţionează chiar şi ziua în amiaza mare.

strada-visinilorSpargeri de societăţi comerciale, furturi din magazine, autoturisme, microbuze şi taximetre vandalizate unul după altul. Toate acestea s-au întâmplat în ultimele zile în municipiul Petroşani, acolo unde poliţia are din plin de lucru, dar până acum nu a fost prins niciun făptuitor. Cel puţin două societăţi comerciale au fost sparte, iar hoţii au furat mai multe bunuri, de la computere la drujbe, însă lanţul fărădelegilor din ultimele zile este mult mai lung. Autori rămaşi cel puţin deocamdată neidentificaţi au început să fure şi din magazine, ziua în amiaza mare, fără să se teamă de nimic. În plus, microbuzele care circulă în regim de maxi taxi, ori taximetrele au început să fie preferate de cei care fură mai ales banii pe care îi găsesc înăuntru, însă provoacă pagube infinit mai mari.

Maşini vandalizate pe bandă rulantă

În noaptea de joi spre vineri, aşa cum relatam la momentul respectiv, au fost sparte cel puţin patru taxiuri şi două maxi – taxi-uri, O noapte mai târziu, faptele s-au repetat, parcă trase la idigo. Astfel, alte nouă maşini destinate transportului de persoane – trei microbuze şi 6 taximetre – au fost vandalizate în parcările din faţa blocurilor unde locuiesc şoferii. Din trei autovehicule vandalizate s-au sustras mai multe sume de bani, prejudiciul total fiind de 300 de lei. Pe lângă dispariţia mărunţişului din interior, pagubele sunt, însă, mult mai mari, pentru că proprietarii maşinilor se trezesc cu geamurile sparte, pe care trebuie să le înlocuiască.

Iar în noaptea de sâmbătă spre duminică cel puţin alte 5 autoturisme au fost vandalizate. Maşinile se aflau în parcare, într-o zonă centrală bine iluminată, astfel că e greu de crezut că nimeni nu a sesizat ce se întâmplă. Poliţiştii au fost încă de dimineaţă la faţa locului pentru a preleva probe, însă oamenii sunt tot mai sceptici că autorii vor fi prinşi.

De amintit că la finele lunii februarie, alte trei microbuze au fost vandalizate,  iar una dintre maşini era parcată într-o zonă centrală, la doi paşi de sediul Primăriei Petroşani.  Oamenilor a ajuns să le fie teamă să nu cadă, la rândul lor victime ale hoţilor.

În tot acest timp, poliţiştii vorbesc despre „un cerc de suspecţi” pe care l-au constituit şi au mai multe piste pe care merg, dar îi îndeamnă pe şoferi să monteze sisteme de alarmă pe autoturisme.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/