Județul Hunedoara a înregistrat o scădere a ratei șomajului, iar bursa locurilor de muncă se numără printre factorii determinanți ai fenomenului. În perioada următoare, sunt anunțate disponibilizări masive, dar și noi oportunități pentru șomerii din județ.
Bursa locurilor de muncă organizată, joi, în județul Hunedoara, a fost cea de-a șasea din acest an și a fost organizată în 10 localități din județ. „A fost o participare îmbucurătoare, pentru că au participat mai mulți angajatori, oferind în total peste 400 de locuri de muncă. Peste 166 de persoane au fost selectate în vederea ocupării unor locuri de muncă și vor fi angajate, cel mai probabil, în perioada următoare, iar 88 de persoane au fost încadrate pe loc”, a declarat Alin Fara, director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara.
Complexul Energetic Hunedoara va disponibiliza 840 de persoane, începând din luna octombrie, iar Societatea Națională de Închideri de Mine va disponibiliza, în perioada următoare, peste 150 de persoane. O veste bună pentru hunedorenii aflați în căutarea unor locuri de muncă este dată de reprezentanții fabricii de cablaje auto din Hunedoara, care, potrivit directorului executiv al AJOFM Hunedoara, vor crea circa 500 noi locuri de muncă, după darea în folosință a noii secţii de componente electronice, în toamna acestui an.
În evidențele Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara se află circa 9.100 de persoane fără locuri de muncă, iar șomajul în județul Hunedoara se află în scădere.„Scăderea este absolut constantă și se reflectă în rata șomajului, care este de 4,7 la sută, cifre încă neoficiale. Pe unii ar putea să îi bucure scăderea ratei șomajului, însă nu este neapărat un indicator care arată gradul de bunăstare al populației”, a precizat Alin Fara.




