10.5 C
Deva
duminică, mai 19, 2024

ALDE Hunedoara nu susţine puciul împotriva lui Tăriceanu

Organizaţia din Hunedoara nu sunt de acord cu organizarea unui congres pentru debarcarea co-preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu, iar poziţia oficială a liderilor ALDE Hunedoara a fost comunicată la centru.  Liderul „puciştilor”, senatorul Vasile Nistor, are frustrări personale, nu se mai regăseşte pe lista ALDE pentru Senat, va candida sub pavilion PNL şi are tot interesul să dinamiteze Alianţa, susţin liderii ALDE Hunedoara.

 

Mesajul organiţaiei ALDE Hunedoara a fost comunicat conducerii alianţei încă din data de  29 septembrie 2016. „Luând în analiză mesajul către filiale trimis de domnul senator Vasile Nistor, mesaj care, în esenţă, solicită sprijin în demersul său punctual de a cere conducerii partidului organizarea unui congres înainte de alegerile parlamentare, transmitem următorul punct de vedere al conducerii Filialei Teritoriale Hunedoara ALDE: 1. Orice acţiune de reaşezare a structurilor de partid în perioada pre-electorală, mai ales un congres organizat în pripă, este inoportună şi poate aduce prejudicii ireparabile efortului de pregătire a alegerilor; 2. Singurele acţiuni juste şi benefice partidului nostru, în perioada care a rămas până la debutul campaniei electorale, sunt cele de consolidare organizaţională şi strategică în vederea câştigării alegerilor. Considerăm demersul domnului senator Vasile Nistor păgubos pentru partid, iar efectele negative ale acestuia pot fi deja cuantificate din reacţiile publice din ultimele zile. Avem de câştigat într-o campanie dificilă şi, de aceea, toate eforturile noastre trebuie să se concentreze în această direcţie”, se arată într-un comunicat adresat conducerii partidului, semnat de Mircea Ioan Moloţ, preşedintele ALDE Hunedoara.

 

Frustraţii devin agitatori

Teodor Meleşcanu, vicepreşedinte ALDE, a declarat la Deva că astfel de frământări există în toate partidele în preajma alegerilor. „foarte mulţi dintre cei care nu se mai regăsesc pe liste reacţionează într-un fel sau altul. Domnul Nistor este unul dintre aceştia. N-a reuşit să se impună pe listele de la Bacău unde era senator, întrucât organizaţia de la Bacău a făcut cel mai mare scor (la locale) şi, potrivit deciziilor pe care le-am adoptat, organizaţiile care au realizat peste media scorului pe ţară îşi fixează singuri reprezentanţii lor, candidaţii pentru parlament. Dânsul şi-a căutat o altă variantă şi a apărut posibilitatea ca să fie tot la Bacău pe primul loc ca senator pe listele PNL”, a explicat Meleşacanu. Vicepreşedintele ALDE spune că senatorul Vasile Nistor nu are nicio şansă să destabilizeze partidul.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/