19.5 C
Deva
marți, septembrie 10, 2024

ALEGERI INTERNE. Carmen Hărău este preşedintele femeilor liberale din judeţ

Conferinţa de alegeri a avut loc, ieri, în sala mare (arhiplină) a Centrului Cultural „Drăgan Munteanu”. Miniştrii Mariana Câmpeanu şi Lucia Varga au participat la eveniment alături de seniorii PNL din Hunedoara şi numeroşi primari

ofl carmen harau

Deputatul Carmen Hărău a fost singurul candidat înscris pe listă pentru şefia Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Hunedoara. Conferinţa a început la ora 11 şi a durat câteva ore, timp în care au ţinut discursuri mare parte din demnitarii prezenţi. Înaintea conferinţei, Hărău deţinea funcţia de preşedinte interimar OFL, după ce Roxana Chişotă a demisionat, în aprilie 2013, pe motiv că a intrat în corpul funcţionarilor publici.

Educaţia şi elitele

Carmen Hărău a prezentat un scurt bilanţ de activitate cu două acţiuni care i se par semnificative pentru ceea ce a fost OFL şi ceea ce urmează să devină pentru judeţul Hunedoara. Este vorba despre susţinerea a 85 de elevii aflaţi în dificultate materială cu cele de trebuinţă pentru a nu abandona şcoala şi un schimb şi donaţie de carte între tineri din Petrila şi Lunca Cernii. „Doamnele liberale pot ajuta România în special în domeniul educaţiei. De asemenea, putem să-i ajutăm pe oameni să se trăiască pe propriile picioare, să nu mai fie nevoiţi să apeleze la pomeni şi la mila guvernului. Vreau să promovăm elitele, să convingem populaţia că trebuie condusă de elite. Muncim degeaba dacă nu ne facem remarcate. Promovarea femeilor în spaţiul public şi promovarea Partidului Naţional Liberal în sensul înaintaşilor liberali mă preocupă. Fără să cunoaştem istoria riscăm derapajele”, a declarat Hărău, înainte de a primi votul femeilor liberale. „Faptul că sunt doi miniştri aici trebuie să vă dea de gândit. Vă cer să deveniţi cea mai puternică organizaţie din ţară. Pentru că puteţi. Trebuie să demonstrăm că suntem o forţă şi vom rămâne o forţă şi după perioada USL.  Întrevăd în Carmen Hărău un politician serios şi de viitor care va avea un cuvânt greu de spus în politică”, a spus preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.

Şi de această dată liberalii au anunţat că vor un scor de peste 25 la sută la alegerile euro-parlamentare şi să dea ţării primul preşedinte liberal.

În urma Conferinţei Judeţene de Alegeri a Organizaţiei Femeilor Liberale, la care au participat 573 de femei liberale, a fost ales Biroul Judeţean format din preşedinte – Carmen Harau, 18 membre şi 6 membre supleante după cum urmează, în ordinte descrescatoare, funcţie de numarul de voturi:

 

CHISOTA ROXANA

HUZONI MARINA

DOBREI LIDIA

PETROESC VICTORIA

MIHU CLAUDIA

NEGRICI CARMEN

MARACU GABRIELA

CHIRA ADRIANA

BALANESC DOINITA

HANGIU LAURA MANUELA

STANESCU VETUTA

MICLOSONI DANA

LASCONI AURICA

BALUSA OTILIA VIOLETA

MIRICA IOANA CAMELIA

BOTOROGA DANIELA

MAXER ELENA

HERBAI TITIANA

OCOLISAN DORINA

POPA MIHAELA

RUSU TATIANA

DUD ANA ECATERINA

LUPU LILIANA

MIERTOIU MARIANA

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/