12.4 C
Deva
sâmbătă, mai 24, 2025

Oraşul verde al primarului Mărginean e underground

editorial 2Cât a fost moşia fostului primar Mircia Muntean, Deva devenise oraşul cu cele mai puţine spaţii verzi. Fiecare metru pătrat de verdeaţă dintre blocuri a fost „plombat” cu betoane. Spaţii comerciale, coşmelii ori garaje făcute anapoda pe baza unui singur criteriu: interesul economic. Epoca aceea a trecut, dar coşmarul continuă. N-o spunem doar noi.

Grupul de Iniţiativă „Civitas” a lansat un anunţ ce nu poate fi ignorat. Aşadar:

„Cu adâncă durere şi deosebită compasiune, societatea civilă deveană anunță dispariția celor care au fost : „Bunul gust”, „Bunul simț” și  „Frumosul”, din comunitatea noastră. Ne-am așteptat la acest lucru văzând ultimele acțiuni ale autorităților locale: prospecțiuni geologice, în diferite zone ale Devei, despre care nimeni nu știa nimic, strategii de dezvoltare pentru perioada 2014-2020 care nu prezintă planuri de viitor, ci realități actuale și vorbe stufoase, uneori chiar și eronate, pe pagini multe, dar nu ne-am așteptat ca totul să se întâmple așa de repede. Iată însă, că în zilele trecute, Bunul gust nu a mai rezistat și a fost secerat, o dată cu parcul verde din curtea Catedralei Ortodoxe,  astfel dispărând până și locul cu verdeață la care mai putea tinde pentru un frumos sfârșit! La aflarea acestei vești, Frumosul și Bunul simț, prieteni foarte apropiați de Bunul gust, au spus și ei ADIO acestei lumi. Nu ne rămâne decât amintirea Frumosului, Bunului simț și a Bunului gust așa cum le-am cunoscut o dată în acest oraș. Cei care rămânem în urmă, și care nu putem accepta această dispariție prematură, nu vom renunța la a spera că măcar careva dintre urmașii acestora: Bunacuviință și Respectul, vor continua demersurile înaintașilor lor!”.

Într-o discuţie publică recentă, primarul Petru Mărginean susţinea că Deva are vreo 24 de metri pătraţi de verdeaţă pe cap de locuitor. În scripte. Dacă e pusă la socoteală pădurea Bejan şi lunca Mureşului, poate că da, aşa o fi. Însă pentru sănătatea oraşului zonele astea nu pot înlocui micile oaze de verdeaţă care dispar.

Totodată e adevărat că la economia spaţiilor verzi cimitirele fac diferenţa…

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/