14.2 C
Deva
vineri, octombrie 4, 2024

Analiză -Traseul politic al mai-marilor zilei

traseism poliZHD vă prezintă o succintă trecere în revistă a principalelor „transferuri” ale politicienilor hunedoreni

De-a lungul vremii, mulţi dintre politicienii de top ai judeţului au trecut prin cel puţin două partide. În unele situaţii, formaţiunile politice din care au făcut parte s-au desfiinţat sau au fuzionat cu altele.

Campion la „dezertări” este în momentul de faţă fostul primar al oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, care a trecut prin cinci formaţiuni politice. Dincolo de toate acestea, importantă este perioada de timp pe care fiecare dintre politicieni a petrecut-o în ultimul partid în care s-a înscris.

Mircia Muntean a fost membru al PNL încă din ianuarie 1990. A ajuns să conducă organizaţia judeţeană, dar a fost ales chiar şi vicepreşedinte al partidului. În 2010 a intrat în conflict cu toată lumea, iar un an mai târziu a fost exclus din această formaţiune politică. A intrat în UNPR, unde a stat doar câteva luni, după care a aterizat la PDL.

 

Eleonora Carmen Hărău a fost membră a PDSR/PSD timp de 12 ani. Pentru că şi-a dorit să candideze pentru un post de parlamentar, iar formaţiunea sa politică a pierdut nominalizarea în Colegiul nr. 7 Hunedoara, ea s-a înscris în PNL. După 24 de ore de la primirea în partid,a fost nominalizată drept candidat din partea USL. La aproximativ 2 luni a devenit şi preşedinte interimar al OJFL Hunedoara.

Haralambie Vochiţoiu a fost membru PSM, partid care s-a desfiinţat. A ajuns la PDSR/PSD, unde a stat până a fost dat afară, în 2011. A ajuns la PP-DD, unde a reuşit cea mai bună performanţă politică, obţinând, prin redistribuire, un post de senator. Acum este liderul de grup al senatorilor PP-DD.

Dorin Păran şi-a început cariera politică în PD/PDL. A fost, pe rând, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara şi apoi, prin redistribuire, a obţinut un post de senator. În aprilie 2012 a demisionat din PDL şi s-a înscris în PNL. A fost iar cu noroc, pentru că în decembrie 2012 a devenit, din nou, senator, de această dată de la USL, PNL.

Monica Iacob – Ridzi a fost ani buni membră a PD/PDL. A demisionat din această formaţiune politică, obligată de Monica Macovei. S-a înscris în PP-DD şi a câştigat, prin redistribuire, un nou mandat de deputat, după ce a fost deputat, europarlamentar şi iar membru al Camerei Deputaţilor.

Viorel Arion a intrat în PNL în 2004. Întâi a fost consilier judeţean, apoi senator din partea acestei formaţiuni politice. În 2007 a părăsit PNL şi s-a înscris în PLD, partid care a fuzionat cu PD, devenind PDL.

 

Nicolae Timiş a fost, pe rând, membru al PSDR şi ApR, formaţiuni care au dispărut de pe scena politică românească. Apoi, a fost înscris în PUR/PC, de unde a plecat la PNL. După scandalul legat de nominalizarea candidatului pentru alegerile parţiale din Colegiul nr. 3, în 2010, a părăsit PNL, iar în 2011 s-a înscris în PSD.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/