6 C
Deva
marți, octombrie 8, 2024

APOLITICUL DE CUMETRIE. Prefectul Sorin Vasilescu o arde politic (pro PSD) în Pietonala lui Arion

Prefectura Hunedoara demonstrează, încă o dată, că este o instituţie politizată până-n cele mai ascunse unghere. Prefectul Sorin Vasilescu a scobit după motive de revocare în hotărârea Consiliului Local Hunedoara privind „Pietonala lui Arion”, acţionând la limita abuzului de putere, doar ca să fie util interesului politic al „colegilor” din PSD Hunedoara

 

Pentru a nu lăsa loc de interpretări, precizăm încă de la început că iniţiativa primarului PNL Viorel Arion de a transforma Bulevardul Corvin în zonă pietonală a fost pripită, incorectă şi neprietenoasă cu mediul – ca să nu spunem devastatoare. ZIARUL Hunedoreanului a publicat câteva materiale pe această temă, iar poziţia noastră pe acest subiect nu s-a schimbat. Pe parcursul scandalului s-a schimbat, totuşi, ceva: atitudinea primarului Viorel Arion care a eliminat, cu mare greutate şi mereu împins de la spate, toate acele detalii care ar fi avut un impact distrugător asupra zonelor verzi. Ceea ce a rămas este o umbră palidă a „Pietonalei lui Arion”, dar corectă ecologic vorbind. Din acel moment, povestea a devenit una sută la sută politică, electorală, în care Instituţia Prefectului, aşa-zis apolitică, a devenit vioara întâi în interesul PSD.

 

Nimic nu trece pe roşu-PSD

 

Scandalul a izbucnit din cauza faptului că proiectul, îndelung contestat de locuitorii zonei, îşi propunea să transforme în stradă spaţiile verzi de pe două aleii între blocuri. Câteva sute de hunedoreni au protestat la dezbaterea publică organizată de Primărie şi prima variantă a proiectului a fost modificată, în sensul că a rămas o singură „alee” să preia traficul de pe bulevard. O îndreptare făcută doar pe jumătate, inacceptabilă. A urmat o a doua variantă a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în care erau rase spaţiile verzi de pe aleea dinspre Piaţa Florilor. Oamenii au cerut autorităţilor locale să găsească altă soluţie, fără defrişări şi asfaltări de zone verzi. Cea de a treia soluţie a fost fără străzi lăturalnice, cam cum este pietonala din centrul Devei, cu bariere care să restricţioneze circulaţia. Odată eliminate agresiunile faţă de mediu era de aşteptat ca şi agitaţia să ia sfârşit, dar n-a fost aşa. Au urmat alte contestaţii privind amplasamentul şi oportunitatea Pietonalei, dar cu privire la aceste aspecte s-au pronunţat consilierii locali care au votat proiectul.

 

Apoliticul Vasilescu, servind interesul PSD

 

Pietonala din Hunedoara este un proiect asumat electoral de primarul Viorel Arion. E de înţeles ca adversarii săi să aibă tot interesul de a-l încurca prin orice mijloace. Cel mai eficient frânar se arată a fi Sorin Vasilescu. Prefectul şi-a pus juriştii la căutat de nod în papură la Pietonală şi, până la urmă, Instituţia Prefectului a găsit motive ca hotărârea să fie revocată. Este prima (singura) hotărâre a Consiliului Local Hunedoara din anul acesta care nu trece de viza de legalitate a Prefecturii. Vă reamintim că astfel de situaţii au mai fost şi de fiecare dată au avut o miză strict politică. S-a întâmplat la Deva când Instituţia Prefectului a devenit intrus politic în disputele dintre partide pentru schimbarea viceprimarilor, atât în vremea lui Mircia Muntean, cât şi în mandatul lui Mărginean.

 

La scurmat după vicii de procedură

 

Prefectul Sorin Vasilescu invocă faptul că nu a fost respectată legea privind consultarea populaţiei. O fi, dar Primăria Hunedoara este printre puţinele (dacă nu cumva singura) care scoate proiectele la dezbatere publică. Dacă prefectul este un apolitic vigilent şi corect, ar fi cazul să ceară revocarea a sute, mii, de hotărâri care au fost adoptate fără consultarea şi informarea cetăţenilor. Cum de i s-a pus pata taman pe Pietonala în jurul căreia se duce o luptă electorală crâncenă? Chiţibuşarii Prefecturii mai susţin că nu se prea justifică adoptarea în regim de urgenţă. Să fim serioşi. În orice primărie este cel puţin o situaţie similară. Cum de a avut Sorin Vasilescu ochi doar pentru Pietonala politizată? În privinţa faptului că lipseşte studiul de trafic punem în comparaţie circulaţia din Deva şi lucrările care au dat peste cap oraşul, a lăsat persoane cu handicap locomotor prizoniere la domiciliu, dar Prefectură nu a sărit în apărarea lor. Cât despre faptul că un consilier ar fi în conflict de interese votând proiectul, propun ca toţi aleşii pe care ANI i-a depistat că au încălcat legea incompatibilităţii şi a conflictului de interese să-i ceară despăgubiri prefectului Sorin Vasilescu fiindcă nu a cerut revocarea actelor respective. Intervenţia prefectului este una politică şi asta se vede de la o poştă, chiar dacă juriştii s-au străduit din răsputeri să-l acopere din punct de vedere legal. Acum că guvernul PSD a picat, poate viitorul ministru al Administraţei va scurta eroismul electoral al reprezentanţilor din teritoriu care nu mai păstrează nici măcar aparenţele de apolitism.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/