10.6 C
Deva
vineri, mai 3, 2024

Consiliul Judeţean Hunedoara – 10 ani în 10 zile (IX)

Zona de vest a Văii Jiului, compusă din municipiile Lupeni şi Vulcan şi oraşul Uricani, a beneficiat, în perioada 2004-2014, de finanţări consistente din partea CJ, la fel ca şi celelalte trei localităţi ale zonei, respectiv Petroşani, Petrila şi Aninoasa

Lucru ştiut de toţi hunedorenii, Valea Jiului nu reprezintă doar municipiul Petroşani, cea mai mare aşezare a zonei.

Aici mai sunt încă cinci localităţi urbane, în care Consiliul Judeţean Hunedoara, de zece ani încoace, de când în fruntea instituţiei se află, ca preşedinte, liberalul Mircea Ioan Moloţ a investit masiv.

Sprijin pentru turism

Dacă ieri v-am prezentat investiţiile realizate de CJ în partea de est a Văii, în Petroşani, Petrila şi Aninoasa, astăzi este rândul localităţilor vestice din regiune, respectiv municipiile Lupeni, Vulcan şi Uricani. Şi aici, ca şi în partea de est, se dezvoltă, încet dar sigur, activitatea din turism, în special în zona Straja, care aparţine, din punct de vedere administrativ, de municipiul Lupeni. „Nu ascund faptul că, personal, consider turismul ca principala modalitate de redresare, din punct de vedere ecoonomic, a judeţului Hunedoara. Mai mult, aici, în Valea Jiului, care este o zonă monoindustrială, minieră, dar cu destule probleme la acest capitol, turismul trebuie sprijinit”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. Astfel, pentru dezvoltarea activităţii din turism, CJ a alocat, în ultimii 10 ani, suma de 1.435.000 de lei.

foto citat Molot„Cheia investiţiilor din Valea Jiului vizează o susţinere a potenţialului turistic pe care zona îl are. Adică am mers pe ideea că drumurile bune, un sistem modern de alimentare cu apă şi canalizare, un mediu curat, degrevat de poluarea gropilor de gunoi, ridică atractivitatea staţiunilor montane din Vale şi duce la creşterea numărului de turişti”
Mircea Ioan Moloţ
Preşedintele CJ Hunedoara

CJ a alocat peste 70 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor

Cum este şi firesc, pentru un turism de calitate, trebuie să ai reţea de drumuri foarte bine pusă la punct, iar CJ Hunedoara încearcă, în limita posibilităţilor, dar şi a prevederilor legale, să aloce fonduri pentru acest domeniu. Bunăoară, pentru drumurile din cele trei localităţi din Vestul Văii Jiului, Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat, în ultimii 10 ani, o sumă record, de peste 70 de milioane de lei, mai exact de 70.569.720 de lei. Cele mai mari beneficiare ale acestor fonduri sunt drumurile către staţiunea Straja, către Pasul Vâlcan şi către cabana Valea de Peşti, dar tot din aceşti bani au mai fost reabilitate şi alte artere rutiere din cele trei oraşe la care facem referire. Şi tot pe aceeaşi linie mai trebuie făcută o menţiune. Pentru un turism civilizat, trebuie să existe o mare preocupare şi pentru protecţia mediului. În acest sens, la propunerea preşedintelui Mircea Ioan Moloţ, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, Consiliul Judeţeran Hunedoara a alocat suma de 4.367.000 de lei pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme din zonă.

Bani pentru apă şi canalizare

Revenind la capitolul infrastructură, trebuie precizat că şi aici, în Lupeni, Vulcan şi Uricani, Consiliul Judeţean, prin societatea pe care o are în subordine, Apa Serv Valea Jiului, a făcut investiţii importante în ceea ce priveşte reţeaua de alimentare cu apă şi cea de canalizare a celor trei oraşe. Până în prezent, Consiliul Judeţean a alocat, pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din partea de est a Văii Jiului şi a instalaţiilor anexe aferente acestora, 8.880.250 de lei. La aceşti bani mai trebuie cuantificaţi şi alţii, respectiv 143.392.000 de lei, care reprezintă contravaloarea lucrărilor celor 7 contracte dintr-un proiect de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă potabilă şi apă uzată din Valea Jiului. Din aceste 7 contracte, cinci privesc municipiile Lupeni şi Vulcan şi oraşul Uricani. Se puteau face şi mai multe, dar, din păcate, administraţia publică locală din Lupeni s-a alăturat târziu Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare pe care o avem în domeniul modernizărilor reţelelor de apă şi canalizare. ”Dacă în alte părți ale țării, ale județului, exista canalizare și rețea de apă, aici, în Valea Jiului, 30-40 la sută dintre locuitori nu beneficiau de aceste utilități. Prin ceea ce facem noi acum, arătăm că, în principal, Consiliul Județean s-a implicat pentru ca toți cetățenii Văii să beneficieze de acest minim confort, respectiv apă și canalizare la limita proprietății. Îi mulțumesc lui Mircea Ioan Moloț pentru că a avut încredere în mine atunci când mi-a delegat această răspundere de a conduce Apa Serv. Dintr-o societate care era falimentară, am devenit una profitabilă”, a declarat Costel Avram, directorul Apa Serv Valea Jiului, o persoană care cunoaşte foarte bine situaţia, ştiut fiind că a fost şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean Hunedoara în perioada 2008-2012. Iar cum reţelele de apă şi canalizare reprezintă o necesitate, tot pentru creşterea gradului de confort al locuitorilor din Lupeni, Vulcan şi Uricani, Consiliul judeţean Hunedoara a dirijat sume pentru termoficare şi introducerea gazului metan. Conform legii de funcţionare şi organizare a Consiliilor Judeţene, la propunerea preşedintelui Mircea Ioan Moloţ, reprezentant al PNL, la acest capitol s-a alocat suma de 4.184.500 de lei.

Sprijin de la CJ pentru aspectul social al vieţii cotidiene

Dar sumele alocate de Consiliul judeţean Hunedoara municipiilor Lupeni şi Vulcan, precum şi oraşului Uricani, nu se rezumă doar la investiţii în domeniul infrastructurii. „Sumele pe care le alocăm fiecărei localităţi, indiferent că este reşedinţa de judeţ sau cea mai mică aşezare rurală hunedoreană, sunt direcţionate să acopere toate aspectele vieţii de zi cu zi. Astfel de sume au fost alocate şi celor trei oraşe din vestul Văii Jiului”, a menţionat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Pentru această zonă a Văii Jiului, dar în special oraşului Uricani, unde există unităţi ale Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, s-au alocat fonduri, în valoare de 1.598.950 de lei, pentru buna funcţionare a acestora. De asemenea, Consiliul judeţean Hunedoara a acordat, atât timp cât legea a permis acest lucru, sprijin financiar şi pentru unităţile de învăţământ. Astfel, pentru liceele, şcolile generale şi grădiniţele din Lupeni, Vulcan şi Uricani s-au alocat, de către executivul judeţului, peste 7,7 milioane de lei. Dar Consiliul Judeţean Hunedoara a mai alocat sprijin financiar, în condiiţile prevăzute de lege, şi altor obiective, cum ar fi lăcaşelele de cult, cluburile sportive, sau asociaţiile culturale. „Sprijinim toate cultele religioase recunoscute în România, iar pentru mine, ca persoană credincioasă, acest ajutor nu este doar o obligaţie legală, ci şi o datorie morală”, a afirmat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Astfel, pentru culte, cultură şi sport, pentru Lupeni, Vulcan şi Uricani, Consiliul Judeţean a alocat 690.000 de lei, printre cei care au beneficiat de aceste finanţări fiind şi multiplii campioni europeni şi mondiali de fotbal-tenis de la Comexim R Lupeni.

Sume importante şi pentru cheltuieli de capital

Dar sprijinul acordat de Consiliul Judeţean Hunedoara, în ultimii zece ani, acestor trei localităţi din Valea Jiului, nu se opreşte aici. Astfel, pentru buna desfăşurare a activităţii din administraţia publică locală a celor trei localităţi, CJ Hunedoara a alocat, primăriilor din Lupeni, Vulcan şi Uricani, ca şi cheltuieli de capital, suma de 10.131.000 de lei. Per total, un simplu calcul matematic ne arată că, pentru aceste trei oraşe ale Văii Jiului, Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat suma de 95.972.750 de lei. Raportând la celelalte oraşe ale Văii Jiului, Petroşani, Petrila şi Aninoasa, care au primit 106,556,789 de lei, se poate vedea o alocare echilibrată a fondurilor de la Consiliul judeţean Hunedoara pentru această zonă. Trăgând linie, se poate vedea că, în ultimii zece ani, sub preşedinţia lui Mircea Ioan Moloţ, Consiliul judeţean Hunedoara a alocat, pentru Valea jiului, 212.429,530 de lei, la care se mai adaugă şi 9.680.000 de euro, sume care nu pot fi contestate de nimeni, şi în faţa cărora este greu să faci comentarii.
Mâine, în ultimul episod al serialului nostru, vă vom prezenta investiţiile realizate, între 2004 şi 2014, de Consiliul Judeţean în zonele rurale din Ţinutul Pădurenilor şi de pe Valea Mureşului.
690000 de lei a alocat Consiliul Judeţean Hunedoara pentru culte, asociaţii culturale şi cluburi sportive din vestul Văii Jiului
Municipiul Lupeni
Parohia Ortodoxă I
Parohia Ortodoxă II
Parohia Ortodoxă Bărbăteni
Parohia Greco Catolică Bărbăteni
Parohia Romano Catolică
Parohia Reformată
Parohia Unitariană
Biserica Baptistă
Biserica Baptistă Sf. Treime
Biserica Penticostală Maranata
Clubul Sportiv Comexim R
Clubul Sportiv Minerul
Asociaţia Eben Haezer
Fundaţia Noi Orizonturi

Municipiul Vulcan
Parohia Ortodoxă I
Parohia Ortodoxă II
Parohia Ortodoxă Centrul Vechi
Parohia Ortodoxă Coroieşti
Parohia Ortodoxă Paroşeni
Schitul Ortodox Sf. Nicolae
Parohia Reformată
Parohia Unitariană
Biserica Baptistă Speranţa
Biserica Penticostală
Asociaţia Raza Speranţei

Oraşul Uricani
Parohia Ortodoxă
Parohia Ortodoxă Câmpu lui Neag
Parohia Greco Catolică
Biserica Baptistă
Biserica Baptistă Emanuel
Biserica Penticostală
Biserica Penticostală Speranţa
Biserica Penticostală Betesda
Biserica Creştină Evanghelică
Clubul Sportiv Minerul
Casa de Cultură
7.735.000 de lei a alocat CJ Hunedoara pentru învăţământul din Lupeni, Vulcan şi Uricani
Unităţi beneficiare

Municipiul Lupeni
Grup Şcolar Industrial
Liceul Teoretic
Şcoala Generală nr.1
Şcoala Generală nr.2
Şcoala Generală nr.3
Grădiniţa Program normal
Grădiniţa Oraş

Municipiul Vulcan
Liceul Mihai Viteazu
Şcoala Generală Teodora Lucaciu
Şcoala Generală nr. 2
Şcoala Generală nr. 3

Oraşul Aninoasa
Şcoala Generală nr.1

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/