-1.5 C
Deva
vineri, decembrie 13, 2024

Dezvăluiri: Victor Vaida a luat 300 de milioane de lei de la Termocentrala Mintia pe baza unui plagiat

Şapte boşi de la Termocentrala Mintia în frunte cu Victor Vaida – la acea dată având funcţia de director general – au încasat drepturi de autor de la firma de stat pentru o invenţie care s-a dovedit a fi un furt intelectual. Fiecare „inventator” a primit câte 300 de milioane de lei în 2003. În acea tranzacţie Victor Vaida s-a afalt de ambele părţi la masa negocierilor: a luat bani ca inventator şi a aprobat plăţi din poziţia de membru în Consiliul de Administraţie la SC Electrocentrale SA Deva – Mintia

 

MINIMA MORALIA. Reper moral pentru clasa politică, model şi elită, prof. dr. ing. Victor Vaida e împăcat cu sine fiindcă fapta sa este prescrisă, adică nu a fost descoperită la timp pentru a atrage sancţiuni penale
MINIMA MORALIA. Reper moral pentru clasa politică, model şi elită, prof. dr. ing. Victor Vaida e împăcat cu sine fiindcă fapta sa este prescrisă, adică nu a fost descoperită la timp pentru a atrage sancţiuni penale

La data de 28 septembrie 2012, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) publica în Buletinul Oficial decizia de anulare a brevetului de invenţie obţinut de autorii: prof. dr. ing. Vaida Victor, ing. Francisc Egyed, dr. ing. Laurean Manea, ing. Horea Giurgiu, dr. ing. Valentin Brânzea, şi sing. Nicolae Panţa. Asta după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit – definitiv şi irevocabil – că invenţia nu aparţine celor şapte autori. Procesul a durat şapte ani. Acum, actuala conducere a Termocentralei face demersuri pentru un nou proces de recuperare a banilor încasaţi de falşii inventatori care au luat câte 300.000.000 lei (vechi) fiecare. Potrivit http://www.cursv.ro/bnr, vineri, 28 noiembrie 2003, data la care au fost aprobate drepturile băneşti pentru cei şapte autori, cursul valutar afişat de BNR era de 4, 02 lei (noi) pentru un euro şi 3,35 lei (noi) pentru un dolar american.

Trei din şapte cunoşteau bine studiul lui Bereş

Soluţia tehnică brevetată de cei şapte foşti şefi de la Termocentrala Mintia este o copie după teza de doctorat publicată de dr. ing. Florea Bereş în 1984. Cel puţin trei dintre plagiatori ştiau asta. Doi au cunoscut lucrarea pentru că participaseră la experimentele făcute de Bereş. Cel de al treilea, Victor Vaida, era la curent cu soluţia propusă de Bereş pentru că împrumutase teza de doctorat în1996 ca sursă de inspiraţie pentru doctoratul său. Mai mult, Vaida şi Bereş au publicat două cărţi împreună şi acolo apăreau informaţii consistente despre soluţia lui Bereş. Trebuie să precizăm faptul că Florea Bereş este printre acei puţini energeticieni care au pus piatra de temelie la Termocentrala Mintia, a condus firma din 1988 până în 1995 şi mulţi dintre plagiatori de acum s-au format profesional sub îndrumarea sa. Soluţia tehnică gândită de Bereş şi plagiată de cei şapte face referire la arderea eficientă a huilei în cazanele cu aburi de la termocentrală.

Neînţelegeri pe o dată fixă

La trei ani după pensionarea lui Florea Bereş, soluţia sa tehnică a fost depusă la OSIM de cei şapte „autori”. Victor Vaida spune că Bereş trebuia să-i conteste de la bun început pentru că, în martie 2000, lucra la Termocentrală ca angajat al unei firme germane, deci se presupune că auzise vorbindu-se de brevetarea invenţiei. Declaraţia lui Vaida este incorectă pentru că Bereş a revenit în luna octombrie la Mintia, la şapte luni după ce „inventatorii” depuseseră documentele la OSIM.

Florea Bereş susţine că a aflat de plagiat în 2007, când a fost citat ca martor într-un proces pentru că alţi trei angajaţi de la Termocentrală pretindeau bani ca drepturi de autor tot pentru soluţia sa. Şi în felul acesta numărul plagiatorilor a săltat la zece.

Şi sindicatul vrea la ciolan

Manga Marcel – fost lider de sindicat, şi alţi doi salariaţi de la Termocentrală (Nicolae David şi Ioan Jula) au vrut să obţină calitatea de inventator în instanţă cu un proces prin care pretindeau să fie incluşi în brevetul invenţiei şi solicitau 995.420 lei, sumă de bani care a fost blocată în contul Termocentralei prin executor judecătoresc din 9 iulie 2007 până la finalizarea procesului (2012).  În septembrie 2007, Florea Bereş a primit o scrisoare semnată de directorul de atunci al Termocentralei, Victor Bucaleţ, prin care era rugat să dea o copie a tezei de doctorat ca probă în instanţă. Bereş spune că acesta este momentul în care a aflat de „impostorii” care i-au folosit munca. De atunci îşi apără reputaţia în instanţă şi a primit câştig de cauză la toate instanţele, de la Tribunal până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În apărarea plagiatorilor

În 22 octombrie 2012, cei şapte autori (care între-timp au rămas fără brevetul de inventator) semnează un fel de petiţie în care îşi „exprimă regretul” pentru „omiterea” inginerului Florea Bereş din lista autorilor şi îi propun un târg: să accepte înscrierea în brevet pentru ca invenţia să rămână în posesia Termocentralei. La final înscrisului mai adaugă cuvântul „respect”, un termen care pică nenatural între ei şi Florea Bereş. Demersul a eşuat şi Vaida a schimbat discursul: nu mai invocă omisiunea lui Bereş din lista inventatorilor, ci faptul că avem de a face cu două studii tehnice diferite.

Victor Vaida spune că invenţia lor nu este identică cu cea din teza publicată de Bereş, are unele particularităţi şi a dublat eficienţa cazanelor cu abur.

Vaida mai trece în contul său că, în calitate de director, şi-a asumat responsabilitatea de a pune în practică o soluţie tehnică extrem de profitabilă pentru Termocentrala Mintia. (Nu tocmai din aceste motive sunt plătiţi directorii cu salarii foarte mari şi primesc indemnizaţie de conducere?)

Victor Vaida, printre elitele judeţului Hunedoara

Fostul director şi lider PSD susţine, de asemenea, că banii primiţi de la Termocentrala Mintia au fost un fel de primă, de recompensă, şi că nu s-a discutat în termenii unor drepturi de autor, caz în care ar fi pretins câteva milioane de euro. Afirmaţia e contrazisă de Hotărârea Consiliului de Administraţie (CA din care făcea parte şi Victor Vaida) unde apare scris că a existat o negociere între părţi. Or, primele nu se dau prin târguială.

Mai mult, clauzele impuse nu dau impresia că acolo a fost un moment festiv de premiere.

Potrivit actului, Consiliul aprobă „acordarea unei sume nete, unice şi fixe, o singură dată în cuantum de 300.000.000 lei plătibilă într-o singură tranşă cu precizarea că prin încasarea de către fiecare autor în parte a acestei sume se stinge orice drept pe care aceştia l-ar mai putea invoca ulterior în aceeaşi calitate şi cu privire la aceeaşi invenţie”.  (E limpede că la acordarea unei prime – cum ar fi cea „de porc”, să zicem – nu se poate vorbi de stingerea pretenţiilor. Evident că în acest caz autorii au vândut invenţia brevetată, o invenţie pe care instanţa a desfiinţat-o.)

În fine, Victor Vaida spune că, oricum ar fi, nu-şi face griji fiindcă fapta e prescrisă.

Prof. dr. ing. Victor Vaida este o personalitate publică, face parte din elita judeţului şi a deţinut doar posturi de conducere după Revoluţie. A fost deputat FSN în prima legislatură, preşedinte RENEL Bucureşti, director la Termocentrala Mintia, prefect al judeţului Hunedoara şi preşedinte PSD la nivel de judeţ.

 

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/