15.2 C
Deva
miercuri, mai 22, 2024

Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc

Primele zile de şcoală din 2017 au fost un coşmar pentru elevii din Ciungani, sat ce ţine de comuna Vaţa de Jos. Din cauza frigului. Clădirea are centrală termică ce arde lemne, Primăria stăpâneşte peste 3.000 de hectare de pădure, dar gerul tot n-a ocolit sălile de clasă. Să tremuri de frig la Vaţa, unde pică pădurea pe case, e ca şi cum ai muri de bătrâneţe aşteptând pe calea ferată să te calce trenul. Deci, se poate.

 

Localnicii care ne-au sesizat cazul spun că gerul a pus stăpânire pe toate şcolile din comună, însă primarul susţine că doar la Ciungani au dârdâit copiii de frig. E vorba de 11 elevi, care au picat, fără voie, în mijloc unui conflict ce a apărut între fochistul şcolii şi primarul Milu Folescu.

 

„Frig, părinte? Straşnic frig…”

 

Cornel Avram lucrează fochist la şcoala din Ciungani de şapte-opt ani. N-a avut niciodată probleme să asigure căldura în sălile de clasă. Până anul acesta, când cei de la Primăria Vaţa de Jos i-au adus lemne de foc abia în luna decembrie. Fochistul spune că primarul nu a fost destul de gospodar să strângă lemne uscate la vreme potrivită, deşi pădurea comunală este îndestulătoare. Sunt vreo 3.000 de hectare de pădure în foaia de avere a Primăriei. Lemnele pe care le-a adus primarul Milu Folescu sunt verzi şi nu ard îndeajuns de bine ca să ridice temperatura cât ar fi de trebuinţă. Ai zice că la Vaţa de Jos e singura pădure fără uscături din lume. Printre ocările adresate primarului, fochistul scapă, ca din întâmplare, şi o nemulţumire personală. Este angajat cu jumătate de normă, dar lucrează cât pentru o normă întreagă. Crivăţul bate şi după orele lui de program, gerul nu o lasă mai domol când i se termină fochistului ziua de lucru şi de aici şi frigul din şcoală. A cerut Primăriei Vaţa să-i plătească leafă întreagă, însă Folescu n-a fost de acord. În aceste condiţii, fochistul o arde la jumătate cu „hrănitul” centralei. În sălile de clasă copiii dârdâie înfofoliţi în paltoane.

 

Sunt uscături destule şi la Vaţa

 

Primarul Milu Folescu e călare pe situaţie. Au fost ceva probleme, dar de-acu’ o să aibă căldură prichindeii din Cungani. S-a ocupat personal de asta. „L-am trimis pe „vice” şi pe pompier să rezolve problema. Astăzi (luni, 16 ianuarie 2017), au fost să facă foc în centrală, până găsim alt fochist. Cel vechi şi-a dat demisia. Nu mai puteam aşa, lemnele să stea lângă centrală şi copiii să moară de frig”, se revoltă Folescu. Ce-i drept, o bună parte din lemnele de foc sunt verzi, dar primarul ne spulberă iluzia pădurii fără uscături. Sunt în magazie şi lemne uscate, fochistul n-avea decât să le combine. „La şcoala de la Vaţa am dus astăzi lemne uscate şi o să duc şi mâine. Centrala merge şi este căldură”, mai lămureşte primarul cum e pe acolo pe unde oamenii se ţin de treaba lor.

 

 

Unde sunt drujbiştii de-altădată

 

Primarul ne povesteşte cum n-a reuşit să găsească nişte ţapinari care să le taie lemne de foc. „Am avut o problemă că în 2016 n-a participat nimeni la licitaţie. Abia prin noiembrie am prins o firmă. Pădurea primăriei este de 3.095 de hectare, din care am avut aprobat să scoatem lemn pentru foc prin licitaţie de prestări servicii, dar nicio firmă n-a vrut să ne taie lemnele. În noiembrie am găsit o firmă locală care s-a angajat în faţa consilierilor locali că o să rezolve problema asta”, explică Milu Folescu motivul pentru care n-a reuşit să adune lemne pentru iarnă mai din vară.

 

Frigul electoral din decembrie

 

Cât despre „căposul” fochist, cineva i-a băgat în cap că ar putea câştiga salariu cu normă întreagă de la Primăria Vaţa de Jos şi de atunci nu se mai poate înţelege nimeni cu el. Asta ar fi concluzia pe care o propune primarul. „La alegeri, a fost frig şi n-a vrut să dea cheia de la centrală. I-au zis membrii comisiei că bagă ei lemne pe foc, dacă el nu vrea să vină, că-s votările. N-a vrut nici aşa. Am aici lângă mine un membru din comisie care poate să confirme. Luminiţa, ia vorbeşte… (Luminiţa confirmă şi povesteşte cum viceprimarul a procurat o aerotermă înainte să cadă ţurţuri pe buletinele de vot.)  Asta este. Sunt martori care pot confirma cele spuse de mine”, zice Milu Folescu, primarul comunei Vaţa de Jos, care a tremurat, şi el, electoral, dar la alegerile din iunie, când a prins postul „la mustaţă” cu câteva voturi peste contracandidatul său.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/