1.4 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

Guvernul reia discuţiile cu FMI pe tema Complexului Energetic Hunedoara

Reprezentanţii Guvernului României încearcă măcar de această dată să cadă de accord cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional pe temele pe care, la precedenta misiune a FMI în România, au existat divergenţe. Unul dinter aspectele spinoase ale discuţiilor este legat de Complexul Energetic Hunedoara.

mineri_livezeniO misiune tehnică a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene reia desicuţiile cu Guvernul despre Codul Fiscal și la stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul cu cu cele două instituții financiare internaționale. “Este o misiune tehnică și eu sper să fie o misiune cu succes la final, astfel încât să putem readuce în discuție programul cu FMI, Comisia Europeană și cu Banca Mondială. „, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, în 15 mai. Oficialii spun că, în ceea ce priveşte temele asupra cărora România nu a căzut de acord în cadrul discuțiilor anterioare cu instituțiile financiare internaționale – rezolvarea problemelor la complexurile energetice Oltenia și Hunedoara și de liberalizarea pieței gazelor – România a făcut progrese, iar acestea vor fi analizate împreună cu reprezentanții misiunii. Actualul acord al României cu Fondul Monetar Internațional urmează să se încheie în luna septembrie a acestui an.

Negocierile purtate la începutul lunii februarie între Guvern, pe de o parte, respectiv FMI şi Comisia Europeană pe de altă parte, nu au au putut fi concretizate Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) au cerut ca liberalizarea preţului la gaze să fie aplicată din luna aprilie pentru populaţie şi centrale de energie termică (CET-uri), cu o creştere a preţului la gaze catalogată drept „abruptă” de către şeful Guvernului, de la 53,5 lei MWh la 62 lei MWh. Executivul a respins această solicitare, considerând-o nesustenabilă, cu argumentul că populaţia şi CET-urile nu pot suporta o astfel de creştere din aprilie. În privinţa companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia, FMI şi CE au cerut restructurarea „masivă şi radicală” a acestora. Oficialii guvernamentali au spus, însă, că o astfel de restructurare nu ar salva industria de profil, ci, dimpotrivă, ar diminua semnificativ importanţa acestui sector.

 

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/