0.8 C
Deva
luni, decembrie 9, 2024

În vreme ce PSD se-neacă cu virusul Geoană, social-democraţii hunedoreni dorm în Ponta lor

 Volodia Macovei

Liderii judeţeni ai partidului celor trei trandafiri continuă politica struţului şi în „războiul rozelor”

main DSC_0132

Lansarea unei noi platforme social-democrate, în varianta Mircea Geoană şi aripa exclusă de grupul Victor Ponta, găseşte conducerea organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD în aceeaşi dolce farniente în care s-a complăcut în ultimele luni.

În ciuda străduinţelor noastre, nu am reuşit să obţinem vreo declaraţie din care să înţelegem dacă social-democraţii hunedoreni au sau nu o poziţie clară asupra împrăştierii de stânga din anul premergător celui al alegerilor generale şi locale.

Tăcerea social-democraţilor hunedoreni este suspectă, mai ales că ea durează de ceva vreme. Să amintim că, chiar cu ceva timp înainte de marea lovitură a DNA, care a dus în arest la domiciliu şefi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, liderii PSD din judeţul Hunedoara au trecut pe politica struţului.

„Suntem muţi fără şefu`!”

După ce, cu ceva vreme înainte, ieşeau la rampă cu acuzaţii de la dur la grobian împotriva adversarilor politici, sfârşitul lunii noiembrie i-a amuţit de tot pe şefii PSD Hunedoara: nicio declaraţie, nicio mişcare, nici măcar un zvon amărât.

Primele voci pesediste s-au auzit abia cu puţin timp în urmă, destul de palid şi forţate de împrejurări, în condiţiile în care visul social-democrat de a pune mâna pe Consiliul Judeţean părea să aibă o picătură de speranţă. Acum, când PSD, rămas forţat şi cu sacrificii hilare în construcţia Victor Ponta, primeşte lovituri şi din interior (a se vedea declaraţiile belicoase ale unor „greuceni” ca Oprişan, Constantinescu sau Mazăre, de exemplu, n.r.), şi din exterior (platforma grupului Geoană-Vanghelie), social-democraţii hunedoreni tac mâlc.

Am încercat să luăm o opinie de la liderul PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, dar nu am reuşit. Am apelat la „vocea a doua”, preşedintele executiv al PSD Hunedoara, Emil Rîşteiu, care ne-a răspuns că nu este în măsură să facă declaraţii, ci numai Nistor este „acela”. Sistemul acesta de tip „suntem muţi fără şefu`” seamănă fie cu cel din „famiglii”, fie cu cel din antecamera arenelor destinate gladiatorilor.

În fine, din analizele noastre anterioare, este previzibil faptul că PSD Hunedoara este cârja lui Victor Ponta pe plaiurile dacice. Supuşenia cu care liderii social-democraţi din judeţul Hunedoara au făcut jocurile grupului condus de perechea Ponta-Dragnea este cunoscută – ba chiar, atât de recunoscută încât Ponta s-a îndrăgostit de atitudine şi tot ţine pe-aici mai toate manifestările interne cu discuţii în spatele uşilor închise. Astfel încât parcă am şti posibilul răspuns al liderilor PSD Hunedoara.

UNPR ţine cu Ponta, dar sudează singur în spatele lui

Dacă tot nu am reuşit să aflăm dacă social-democraţii hunedoreni au o poziţie clară faţă de tentativa de rupere a unei aripi din PSD şi apariţia unei noi formaţiuni de stânga, ostile grupului de nemişcat Victor Ponta, am solicitat o opinie colaterală, din partea partenerilor de guvernare. Parteneri fără atitudine de struţ.

Aşa se face că senatorul UNPR de Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, liderul progresiştilor hunedoreni a declarat, pentru ZIARUL HUNEDOREANULUI, că nu există nicio spaimă în formaţiunea pe care o reprezintă, legată de posibila schismă din tabăra aliaţilor PSD. Conform celor declarate de Vochiţoiu, UNPR – cu vise de mărire, către un partid cu un milion de membri – rămâne, cu arme şi bagaje, în curtea lui Victor Ponta. „Chiar am avut o reuniune a liderilor şi reprezentanţilor în administraţia publică din UNPR, trei zile, la Sibiu, şi, deşi au fost voci din partid care au cerut să mergem singuri în viitoarele alegeri, curentul majoritar este pentru loialitate faţă de PSD cu Victor Ponta în frunte. Oricum, priorităţile UNPR sunt acum să creştem numărul de membri de la peste 300 de mii, la un milion şi să oferim expertiză în domeniul muncă-solidaritate-combaterea discriminării”. Altfel spus, UNPR are drag de Ponta, dar mai drag de o construcţie care să supravieţuiască unui previzibil eşec al acestuia în scurtă vreme.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/