Deputatul PNL Bogdan Ţîmpău a pornit de la un caz concret din Deva când o familie i-a explicat hăţişul birocratic prin care trece un cuplu care doreşte să înfieze un copil abandonat. „Propunerea legislativă va contribui la creşterea numărului de copii adoptaţi, oferindu-le şansa de a creşte în siguranţă şi de a se bucura de dragostea unei familii”, este de părere deputatul liberal.
În 2012, existau 57.480 de copii instituţionalizaţi şi doar 1.400 de familii care deţineau atestatul de persoană sau familie aptă pentru procesul de adopţie. În aceste condiţii adopţia riscă să devină un proces generator de şpagă pentru funcţionari şi o formă de a vinde paternitatea copilului nenăscut pentru a trece mai uşor prin birocraţia adopţiei. „Evident, sistemul funcţionează greoi şi trebuie identificate soluţii pentru asigurarea celerităţii procedurii de adopţie a copiilor abandonaţi. Propunerea legislativă contribuie atât la asigurarea unei familii pentru aceşti copii, dar şi la confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie pentru o dezvoltare normală”, spune Bogdan Ţîmpău.
Principalele modificări ale legii
Una dintre modificările legii se referă la mărirea valabilităţii atestatului de persoană sau familie aptă să adopte de la 1 an la 2 ani, deoarece, de regulă, familiile adoptatoare nu ajung să figureze în listele întocmite de către Oficiu pentru selecţia celei mai potrivite în perioada de un an cât este valabil atestatul în momentul de faţă. De asemenea, se va reduce perioada în care copilul se află în stadiul măsurii de protecție, de la 1 an la 6 luni. „Această modificare serveşte în primul rând interesului copilului, prin integrarea cât mai rapidă în cadrul familiei adoptatoare, cea care îi va oferi copilului afecţiunea şi îngrijirea de care are nevoie pentru o dezvoltare corectă”, mai spune deputatul PNL Deva. O altă prevedere importantă face referire la acordarea concediului de îngrijire a copilului pe o perioadă de un an, indiferent de vârsta copilului, precum şi de o indemnizaţie lunară egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni pentru cei care adoptă, astfel încât să se faciliteze adaptarea copilului în noua familie.