13.2 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

INIŢIATIVĂ PNL. Deva se leagă la autostradă

Potrivit unei informării transmise de biroul de presă al PNL Hunedoara, municipiul Deva va avea ieşire la autostradă, ca urmare a demersurilor făcute de liberalii hunedoreni pe lângă factorii responsabili din guvernul condus de Dacian Cioloş.

„Se discută cu reprezentanţii CNADNR în vederea proiectării şi execuţiei unui nod de autostradă între Simeria şi intrarea în Deva. CNADNR a comandat studiul de fezabilitate pentru alte noduri rutiere şi am solicitat în acest sens includerea în studiu şi a acestui nod rutier pentru asigurarea inter-conectivităţii principalelor căi rutiere înspre şi dinspre Deva, spre autostradă. Realizarea unui nod suplimentar, între Simeria şi Șoimuș, cu deschidere directă înspre Deva, asigură un management corect al traficului rutier şi o şansă mare pentru dezvoltarea economică a întregii zone. Printre alte avantaje, asta poate însemna creşterea atractivităţii pentru investitori”, spune Oana Frânc, purtător de cuvânt PNL Hunedoara.

Conform unei decizii CNADNR, actualul nod rutier de la Șoimuș va fi reproiectat şi finalizat odată cu darea în folosinţă a sectorului Ilia – Șoimuș. Acesta va asigura legătura cu partea de vest a municipiului Deva şi cu DN 76, Deva – Oradea. Suplimentar, CNADNR va include în studiul de fezabilitate un alt nod rutier pe tronsonul Șoimuș – Simeria care să lege direct reţeaua rutieră a municipiului Deva şi Autostrada A1, mai anunţă liberalii.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/