11.9 C
Deva
duminică, aprilie 28, 2024

ISTORIA SE REPETĂ? Alegeri locale în Duminica Orbului

Autoritatea Electorală Permanentă a pus în dezbatere calendarul alegerilor locale din vară. Primarii, consilierii locali şi cei judeţeni vor fi votaţi dintr-un singur tur de scrutin ce va avea loc în 5 iunie 2016, Duminica Orbului – potrivit calendarului ortodox.

Campania electorală va începe în data de 6 mai 2016, iar o zi mai târziu, pe 7 mai, ar urma să se stabilească prin tragere la sorţi numărul de ordine de pe buletinele de vot. Listele electorale cu numele şi însemnele formaţiunilor politice ce au dreptul să intre în cursa electorală trebuie transmise la birourile electorale de circumscripţie cel târziu până la data de 12 aprilie 2016, iar campania va începe pe data de 6 mai. Cu 30 de zile înaintea datei votării vor trebui aduse la cunoştinţă publică numărul circumscripţiilor electorale, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, precum şi sediile acestora. Cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor locale – adică pe 26 mai 2016 – ar urma să fie tipărite buletinele de vot. În ziua de sâmbătă care precede data alegerilor, pe 4 iunie 2016, la ora 7: 00, este programată închiderea campaniei electorale.

Cât plăteşte statul să lucrezi în alegeri

„Pentru alegerile locale din data de 5 iunie 2016 au fost stabilite 42 de circumscripţii electorale care includ municipiul Bucureşti. Potrivit proiectului de HG privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale, preşedintele BEC, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie, locţiitorii acestora, membrii BEC şi membrii birourilor electorale de circumscripţie primesc o indemnizaţie de 85 lei pentru fiecare zi de activitate. Tot 85 de lei pe zi va primi şi preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia primesc, dar nu mai mult de 5 zile, la fel şi operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de votare. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare primesc şi ei câte o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate pentru o perioadă care nu este mai mare de 3 zile.
Membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar şi operatorii de calculator au dreptul, de asemenea, la o indemnizaţie pentru cheltuieli de protocol în valoare de 10 lei de persoană pentru fiecare zi de activitate. Persoanele care fac parte din personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale primesc o indemnizaţie de 65 de lei pentru fiecare zi de activitate”, se arată în proiectul Hotărârii de Guvern.
Autoritatea Electorală permanentă va cheltui peste 11 milioane de lei pentru organizarea alegerilor locale.

Câţi votanţi sunt înscrişi în liste

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 4 ianuarie 2016 este de 18.272.623, cu 5.025 mai puţini faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data de 3 decembrie 2015, când numărul total al alegătorilor înregistraţi era de 18.282.648.
„Precizăm că diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia”, anunţă biroul de presă al AEP.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/