Cu sprijinul ONG-urilor şi implicarea directă a bisericilor maghiare, toate cele 16 organizaţii locale ale UDMR Hunedoara au început deja strângerea de semnături pentru susţinerea candidaturii la Preşedinţie a lui Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR este susţinut de comunitățile maghiare din diaspora internă, care resping ferm orice încercare de a scinda comunitatea maghiară din România, susţine președintele Organizației Județene Hunedoara a UDMR, deputatul european Iuliu Winkler.
“UDMR are o viziune clară cu privire la viitorul comunității maghiare din Transilvania, referitoare la crearea bunăstării pentru cei care doresc să trăiască pe pământul natal. Documentele Congresului UDMR de la Miercurea Ciuc, dezbaterile pe marginea strategiilor sectoriale lansate de Secretariatul General al UDMR, proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc, Planul de dezvoltare ‘Transilvania 2020′ elaborat de Consiliul Economic slujesc obiectivelor noastre, de a asigura viitorul pentru comunitățile noastre din Ținutul Secuiesc, Partium sau Banat, sau pentru cele din szorvany. Știm ce fel de Ținut Secuiesc, ce fel de Transilvanie ne dorim, știm în ce fel de Românie își dorește comunitatea maghiară să trăiască, și știm în ce fel de Europă dorim să construim viitorul nostru. Purtătorul acestor deziderate va fi, în perioada următoare, candidatul UDMR la Președinție. Kelemen Hunor este un candidat pregătit și autentic. El va reprezenta eficient interesele comunității maghiare, fiind un reprezentant legitim al obiectivelor noastre în fața opiniei publice din România’, a declarat Iuliu Winkler în cadrul Consiliului Permanent al UDMR Hunedoara.
Membrii Consiliului Permanent al UDMR Hunedoara s-au întrunit pentru a discuta pe marginea campaniei de strângere a semnăturilor pentru susținerea candidatului UDMR la Președinția României.