8.9 C
Deva
duminică, mai 19, 2024

MAI RĂU CA PE VREMEA LUI CEAUŞESCU. Deva are toate şansele să rămână fără încălzire centralizată

Caloriferele vor îngheţa când va fi gerul mai năprasnic în casele celor peste şapte mii de familii din Deva branşate la sistemul centralizat de termoficare. Cifrele prezentate de deputatul Bogdan Ţîmpău arată că Termocentrala Mintia nu poate fi alimentată cu cărbune pentru a funcţiona în parametrii acceptabili. Deputatul liberal îl acuză pe Laurenţiu Nistor şi managementul CEH de situaţia creată şi li somează să iasă public cu explicaţii

 

Furnizarea de apă caldă şi agent termic pentru populaţia de Devei care este captivă sistemului centralizat de încălzire a locuinţei funcţionează la cote de avarie şi orice eveniment (cum ar fi sărbătorile legale, zilele nelucrătoare sau un val de frig cu temperaturi la minus cinci grade) poate determina sistarea căldurii.

Necesarul de cărbune

Situaţia a fost prezentată de deputatul Bogdan Ţîmpău, într-o conferinţă de presă organizată duminică, la prânz. Datele prezentate de deputatul PNL arată că Mintia are stocuri de cărbune pentru cel mult trei zile şi înregistrează, zilnic, un deficit de cinci sute de tone de cărbune. Termocentrala funcţionează cu jumătate de grup (un singur cazan), din cele cinci grupuri funcţionale. Ca să asigure buna funcţionare a singurului cazan funcţional, Mintia are nevoie de 2.800 de tone de cărbune pe zi, iar centrala din Paroşeni (care asigură încălzirea oraşelor din Valea Jiului) are nevoie de 2.200 de tone de huilă. Minele viabile produc maximum 3.500 de tone de cărbune, iar celelalte până-n 1.000 de tone. Astfel, zilnic, se înregistrează o „gaură” de 500 de tone de huilă care, la un moment dat, paralizează activitatea termocentralelor.

Stocuri la cota de avarie

Termocentrala Mintia avea, ieri, un stoc ce cărbune de şapte mii de tone, cantitate ce-i permite să funcţioneze aproape trei zile. Fiecare zi nelucrătoare la minele din Valea Jiului subţiază volumul resurselor şi aşa insuficiente. Pentru comparaţie, la data de 1 octombrie 2013, stocul de cărbune la Termocentrala Mintia era de 410.200 tone cărbune, tocmai pentru a evita o eventuală oprire a activităţii, ştiut fiind faptul că pe timp de iarnă ritmul aprovizionării cu huilă este mai greoi. Spre exemplu, la temperaturi de minus cinci grade, garniturile de tren ce aduc cărbune din Vale trebuie să fie ţinute două zile în tunelurile de încălzire, ca să se dezgheţe marfa. Cu cărbunele la limita de jos a funcţionării şi cu şapte zile nelucrătoare (pe parcursul sărbătorilor de iarnă) în subteran, agentul termic are toate şansele să îngheţe în caloriferele devenilor. „În prezent nu există declanşată o procedură de import de cărbune. Declanşarea unor astfel de proceduri, cu termene de licitaţie, cu transportul cărbunelui, poate dura până la două luni de zile până când cărbunele ajunge la Mintia. Consider că este o lipsă de responsabilitate totală din partea managementului cu privire la obligativităţile pe care le aveau. (…) Îl acuz pe domnul manager general al Complexului Energetic Hunedoara, îl acuz pe domnul Laurenţiu Nistor, deputat şi preşedinte PSD, de această situaţie dramatică şi le spun că poartă întreaga responsabilitate faţă de cele şapte mii de familii din Deva care-şi plătesc apa caldă şi căldura, dar nu au certitudinea că în această iarnă vor beneficia de aceste servicii. Îi somez ă fină cât mai rapid în faţa cetăţenilor cu soluţiile care le aveau în cap atunci când, pe perioada întregii verii, le spuneau că totul este în regulă la Termocentrala Mintia şi la Complexul Energetic Hunedoara”, a declarat Ţîmpău.

Năpădiţi de interese oculte

Deputatul liberal, care este şi secretarul comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, spune că va ridica această problemă viitorului ministru al Energiei, atunci când acesta va fi audiat de comisie şi votul său va fi în funcţie de răspunsul primit. Ţîmpău zice că situaţia de la Mintia este moştenirea lăsată de guvernul PSD, lăsând să se înţeleagă că a existat o bătaie între partidele coaliţiei ca să pună mâna pe şefia CEH, însă lupta nu s-a dus în interesul cetăţeanului, ci a unor afaceri dubioase. „Dacă nu s-au ocupat de ceea ce trebuiau să facă, altceva au făcut… că nu cred că au stat opt ore să facă rebus şi integrame la birou. Sunt curios să aflu care sunt furnizorii CEH, dacă s-au schimbat furnizorii de când a venit noul manager şi care au fost priorităţile de plată”, a mai spus Ţîmpău care promite să facă o interpelare la Guvern în acest sens.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/