Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) nu va intra într-o alianţă cu PSD în judeţul Hunedoara, susţine preşedintele organizaţiei judeţene Marian Muntean
Chiar dacă preşedintele Dan Diaconescu negociază cu Victor Ponta la nivel central o apropiere între cele două partide, PP-DD Hunedoara nu va susţine Alianţa Roşie în consiliile locale şi la consiliul judeţean. „Vom forma majorităţi alături de PNL şi PDL. Am avut un consilier în Petroşani care a vrut să facă înţelegeri de capul lui şi a fost exclus din partid”, a spus Marian Muntean, liderul „poporaniştilor” hunedoreni.
Refuză să împartă aceeaşi barcă cu Mircică
Preşedintele PP-DD Hunedoara spune că trecerea deputatului Mircia Muntean la PSD constituie un motiv în plus pentru el personal să rămână departe de social-democraţi. După cum se ştie, fostul primar al Devei este denunţat penal şi civil în mai multe speţe de către Marian Muntean care îl acuză pe Mircia Muntean de abuz în serviciu. „Mi-ar părea rău – şi chiar nu-mi doresc – ca eu să fiu acela care contribuie decisiv la intrarea lui Mircia Muntean în puşcărie. El este condamnat la patru ani închisoare cu suspendare şi orice nouă amendă penală îl poate trimite după gratii. Nu aş vrea ca una din plângerile mele să producă astfel de efecte, dar nici nu pot să stau la aceeaşi masă cu el în plan politic”, a spus liderul PP-DD.