În Valea Jiului, la alegerile europarlamenztare de duminică, polul de interes s-a mutat al Petrila, acolo unde competiţia s-a dat între PSD şi PNL sau, mai precis între primarul Ilie Păducel şi directorul ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram.
Toţi ochii au fost aţintiţi pe Petrila,a colo unde, pentru prima dată, PNL a avu cu adevărat un cuvânt de spus. Din noiembrie 2012 liberalii din Petrila sunt conduşi de Costel Avram, iar în iltima perioadă între directorul ApaServ valea Jiului SA şi primarul Ilie Păducel, revenit nu de mult în tabăra social – democraţilor a început un război politic pe faţă. Aşa că toţi ochii au fost aţintiţi pe Petrila, unde acuze au curs de ambele părţi. Costel Avram a fost acuzat că şi-a adus încolonaţi angajaţii la vot, chiar dacă nu aveau domiciliul la Petrila, şi că pe listele suplimentare au fost înscrise peste 500 de persoane, dintre care vreo 400 ar fi fost oamenii directorului ApaServ. Iar din acest motiv, la Biroul Electoral Judeeţan a fost depusă şi o sesizare, direcţionată pentru rezolvare către IPJ Hunedoara. Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ, a confirmat existenţa acesei sesizări, formulate de liderul unui partid politic, care a reclamat faptul că cel puţin 200 de persoane de la Petroşani ar fi votat la Petrila. “Se verifică la ora actuaşă această sesizare”, a declarat Niţu.
La Petrila europarlamentarele au fost, de fapt, un exerciţiu pentru alegerile ce vor urma, aşa că era de aşteptat şi confruntarea faţă în faţă ce a şi avut loc. De această dată PSD a învins la scor, dar rezultatul reflectă până la urmă trendul naţional, pentru că nu s-a putut vorbi despre oamenii locului, rezultatele sau notorietatea lor.
PNL şi-a bătut propriul scor
Potrivit datelor oficiale, pe listele electorale de la Petrila au fost înscrişi 20.750 de cetăţeni cu drept de vot, dintre care s-au prezentat la urne 6.955, adică un procent de 33,5%. Din totalul votanţilor, 44% au pus ştampila pe PSD, 17,9% au votat cu PNL, în timp ce PDL a obţinut un scor electoral de 5,86%. Comparând rezultatele,s e poate spune că Ilie Păducel a câştigat această rundă electorală în faţa lui Costel Avram sau, altfel spus, PSD a învins în competiţia pentru alegerile europarlamentare. Numai că şi PNL a ieşit învingător, în lupta cu trecutul, când vocea liberalilor aproape nus e făcea auziă. Este cel mai bun scor electoral obşinut până acum şi net superior celui înregistrat la europarlamentarele din 2009, când PNL a a avut 11,5% din totalul voturilor. Aşa că este de aşteptat cu interes prima competiţie politică în care se vor confrunta oamenii locului, când va conta mai ales notorietatea locală în faţa electoratului şi nu neapărat partidul pe care îl reprezintă.