Noul preşedinte al PNL Hunedoara a preluat de la Bogdan Ţîmpău, odată cu funcţia, şi tema favorită a deputatului: soarta CEH cu populismul, demagogia şi invectivele aferente
Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara, a transmis un comunicat de presă în care vorbeşte despre sine la persoana a treia şi foarte politicos. „După o primă discuţie cu administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, dl Bogdan Stănescu, preşedintele interimar al PNL Hunedoara, dl Florin Roman a continuat dialogul cu liderul Federaţiei Energetica, dl Ion Pisc”, începe Roman un demers în care nu se poate decide dacă e politician sau gazetar în presa de scandal
Lobby pentru salarii compensatorii
Preşedintele PNL Hunedoara susţine acordarea de salarii compensatorii pentru viitorii disponibilizaţi ai Complexului Energetic Hunedoara. „Soluţia propusă de PNL Hunedoara a fost aplicată şi în cazul Termoelectrica într-o situaţie similară. La înţelegere cu Administratorul special, în primă fază au fost acordate 6 salarii compensatorii. A doua tranşă face obiectul unui litigiu în curs, după înscrierea disponibilizaţilor la masa credală. Soluţia pusă pe masa discuţiei de PNL Hunedoara poate fi bună sau nu, poate fi acceptată sau criticată, dar este un punct serios de discuţie pentru un dialog, care să ofere un orizont pentru Complex şi disponibilizaţi”, scrie „cu seriozitate” Florin Roman în informarea sa.
Alt preşedinte, acelaşi refren
Imediat după, preşedintele PNL Hunedoara „o arde” în atacuri (chiar „dezinformări”, cum notează domnia sa) pe adresa adversarilor. „Este evident că datoriile imense, de circa 2 miliarde de lei, acumulate de administraţia PSD, nu pot fi negate şi nici tratate simplist. Însă e important să ne unim forţele, indiferent de culoarea politică, de a pune la masa discuţiilor, propuneri şi nu minciuni. Dar nu cu rea-credinţă! Este evident că ceea ce promite PSD „vă dăm salarii compensatorii dacă ne votaţi în toamnă” este o dezinformare şi o joacă cu soarta unor oameni, care trebuie ajutaţi prin fapte şi nu prin vorbe”, apare în perdaful pe care actualul preşedinte parcă l-a preluat vorbă cu vorbă de la fostul interimar Bogdan Ţîmpău.
Florin Roman spune că va continua „dialogul constructiv”, regretă că Laurenţiu Nistor, girantul administraţiei pesediste, a politizat afacerea „până-n măduva oaselor” şi cere premierului Dacian Cioloş să trimită Corpul de Control la CEH pentru un audit autentic.





