20.4 C
Deva
duminică, mai 5, 2024

PROTEST, ZIUA A PATRA. Ce spun foştii şefi ai Consiliului Judeţean Hunedoara despre Vladimir Brilinsky

Imediat după declanşarea protestului, vicepreşedintele Sorin Vasilescu încercat să bagatelizeze meritele fostului administrator al monumentului UNESCO. „Este meritul echipei. Domnul Brilinky are un merit ca oricare alt membru la echipei”, stabilea Vasilescu în declaraţia sa. Pe la şefia Consiliului Judeţean au trecut cinci preşedinţi în perioada în care Brilinsky a administrat Sarmizegetusa Regia: Mircea Moloţ, Dorin Gligor, Adrian David, Laurenţiu Nistor şi Mircea Bobora.  Ce spun ei despre colaborarea cu fostul administrator puteţi citi în cele ce urmează
 
Sorin Vasilescu (PSD), vicepreşedinte CJ Hunedoara

Dintre toţi cei cinci preşedinţi, doar numele lui Laurenţiu Nistor apare pe mesajul de protest al lui Vladimir Brilinsky şi n-are legătură directă cu scurta perioada în care preşedintele PSD Hunedoara conducea administraţia judeţeană, ci mai degrabă cu declaraţiile politice făcute recent de deputatul Nistor. (Dar asupra acestor detalii vom reveni la momentul potrivit.) De remarcat este că trei din foştii şefii ai judeţului sunt azi în partide diferite, dar asta nu schimbă părerea bună care le-a rămas despre Vladimir Brilinsky. De asemenea, e de notat faptul că şi actualul preşedinte Mircea Bobora (PSD) recunoaşte meritele incontestabile ale lui Brilinsky şi încearcă să stingă conflictul.

Ce spune Mircea Moloţ (ALDE)

Mircea Ioan Moloţ (ALDE), fost preşedinte CJ Hunedoara

„Moral îl sprijin în acţiunile lui, fiindcă n-o să pot să mă duc lângă el la protest. Cred, în continuare, că trebuia să reziste şi să lupte din interior pentru Sarmizegetusa Regia. N-am discutat cu el, nu ştiu care sunt etapele şi ce are de gând să facă, dar un lucru este cert: OMUL ARE DREPTATE!”, spune Mircea Moloţ, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, omul care a insistat ca Vladimir Brilinky să preia administrarea monumentului UNESCO, atunci când el a fost preluat de administraţia judeţeană de la Ministerul Culturii.

Ce spune Adrian David (PNL)

Adrian David (PNL), fost preşedinte CJ Hunedoara

„Pe domnul Brilinsky îl consider responsabil pentru foarte multe lucruri bune care s-au întâmplat în istoria recentă a judeţului nostru. Mă bucur că am avut onoarea de a tăia împreună panglica de inaugurare a drumului spre Sarmizegetusa Regia. Am trecut, ieri (miercuri, 7 noiembrie), pe lângă locul unde protestează dumnealui şi i-am spus că îi suntem alături şi îl susţinem, dar nu vrem să deturnăm politic un gest profund uman”, a declarat Adrian David, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Ce spune Dorin Gligor (POR România)

Dorin Gligor (PRO România), fost preşedinte interimar CJ Hunedaora

„Îmi pare rău de ceea ce i se întâmplă acestui om. Noi am avut o colaborare excelentă şi, clar, despre Vladimir Brilinsky putem spune că era omul potrivit la locul potrivit, când vorbim de Sarmizegetusa lui, de Sarmizegetusa noastră! Din păcate la noi, oamenii buni au de suferit. Facerea de bine este fix aşa cum zice vorba din bătrâni…”, a comentat Dorin Gligor, fost preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/