13.1 C
Deva
marți, octombrie 8, 2024

STRIGOII BANILOR PUBLICI: Mircia Muntean şi complicii au plătit din visteria Devei un pod fantomă pe Cetate

Primăria Deva condusă de fostul primar Mircia Muntean a plătit construirea unui pod  de legătură între incintele II şi III de la Cetate, lucrare care nu există decât în acte. Autorităţile locale de acum vor depune plângere penală pentru un prejudiciu cert de 87.000 lei, dar anchetatorii trebuie să afle unde au dispărut 205.175 lei, bani plătiţi de primărie unei firme ce a dispărut de pe piaţă

IMG_3281

Tunul a fost tras în 2005, cu bani de la bugetul local, deşi lucrările la cele două incinte (II şi III) se fac prin proiecte finanţate cu fonduri europene. Actualii edili sunt de părere că fragmentarea investiţiilor de la Cetate s-a făcut cu scopul de a se sustrage bani din visteria Devei, un buget mult mai uşor de jumulit comparativ cu banii care vin de la comunitatea europeană.

Era pe când nu s-a zărit…

DSC_0700Afacerea a fost descoperită accidental, după ce primarul Petru Mărginean a trecut pe la şantierul de pe Cetate şi a aflat că primăria a plătit un pod care nu există în realitate. „Planşe există, dar nu există podul şi nici banoi. Noi nu mai putem aloca alte fonduri pentru această lucrare din cauză că ea a fost achitată în proporţie de 70 la sută dintr-un total de 290.000 lei. Din păcate au fost plătite lucrări, cum ar fi organizarea de şantier şi defrişările, care nu pot fi verificate dacă au fost făcute cu adevărat sau sunt doar pe hârtie. Eu vreau să finalizez lucrările la Cetate. În rest este treaba organelor competente: nu ştiu unde e podul, nu ştiu unde sunt banii”, spune primarul Petru Mărginean.

Podul fantomă sifonează bani publici

Contractul de executare a lucrărilor la podul de acces între incintele II şi III a fost semnat în 5 ianuarie 2005 de Mircia Muntean în numele Consiliului Local Deva, cu toate că nu există o hotărâre de consiliu care să îl fi mandatat pe fostul primar să încheie tranzacţia. Valoarea totală a lucrărilor era de 290.588 lei. Firma Evelin Agroinvest, administrată de Dănuţ Fiscutean, a primit lucrarea în ajun de Sfântul Ioan prin cerere de ofertă (cea mai simplă metodă de a da cuiva bani publici cu dedicaţie). Fiscutean trebuia să facă podul în 12 luni şi a primit un avans de 87.000 lei, bani care nu au fost justificaţi la următoarele ordine de plată (patru la număr) emise de Primăria Deva. Acesta este motivul pentru care juriştii apreciază suma ca prejudiciu cert, deşi paguba primăriei este mult mai mare, de 205.176,40 lei.

CSC_0237Palmaresul penal al lui Mircia Muntean e în creştere

După aproape doi ani de la semnarea contractului, Evelin Agroinvest cere o păsuire şi primeşte un „bonus” de 30 de luni în loc de 12, adică să predea podul în data de 5 iulie 2007. La vremea recepţiei finale, podarul se plânge de canicula din luna lui Cuptor şi mai obţine o amânare de 60 de zile. După expirarea ultimului termen de predare a podului, înscrisurile primăriei nu mai consemnează nimic. Podul nu apare şi pace, „noapte-n Cuba”. Acum, Fiscutean susţine că l-o fi furat careva, deşi nimeni în afară de el nu poate confirma existenţa vreunui pod. Ar mai fi de menţionat că firma în cauză a dispărut de pe piaţă.

Augustin Socol, jurist la Primăria Deva, susţine că afacerea este „la umbra codului penal” şi – în ceea ce-l priveşte, nu poate risca „omisiunea denunţării la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva”. Socol reclamă fapta penală, urmând ca organele de cercetare penală să stabilească cine sunt făptuitorii. Mircia Muntean va trage după sine toţi directorii de servicii care au semnat alături de el ordine de plată şi procese verbale de recepţie a lucrărilor.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/