11.6 C
Deva
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Umăr la umăr cu Detroit. Primăria Aninoasa a ajuns să ofere consultanţă despre insolvenţă altor primării din ţară

Oraşul Aninoasa are un frate de suferinţă mai mare şi mai celebru. Este vorba despre Detroit, care recent a cerut falimentul. Asta le dă speranţe edililor din micuţul oraş hunedorean, care a ajuns să ofere consultanţă şi altor localităţi aflate în suferinţă financiară.

 

Primaria-orasului-AninoasaFuncţionarii publici din Aninoasa au ajuns să facă haz de necaz, după ce şi Detroitul şi-a declarat falimentul, chiar dacă primarul Nicolae Dunca recunoaşte că situaţia în care se găseşte localitatea pe care o conduce este supărătoare. „Acum cu falimentul Detroit, facem şi noi haz de necaz: Aninoasa şi Detroit. Dar nu mă simt bine deloc. E neplăcut şi pentru noi, dar şi pentru locuitori”, a declarat primarul singurei localităţi din ţară care a cerut, până acum, în instanţă, deschiderea procedurii de insolvenţă. Oricum, altă şansă nu aveau. Bugetul anual al Aninoasei este de 4,2 milioane de lei, iar datoriile de 5,9 milioane de lei. Adică, vorbim de un grad de îndatorare de 130 la sută, conform cifrelor oficiale. Până la urmă, însă, insolvenţa cerută de administraţia publică în luna iunie are şi părţile ei bune: nu mai cresc penalităţile pentru datorii, iar sediul primăriei nu mai poate rămâne fără utilităţi – apă, telefonie sau energie electrică – cum s-a întâmplat de atâtea ori până acum din cauza facturilor restante.

Ar putea rămâne cu facturile neîncasate

Oricum, insolvenţa poate dura cel mult trei ani, perioadă în care autorităţile locale declarate insolvente ar trebui să dunca-aninoasaachite creditorilor sumele cuvenite. Primarul Aninoasei spune că s-a întocmit raportul de cenzori şi, până în septembrie administratorul judiciar va face tabloul preliminar al creanţelor. Deja, administratorul judiciar a trimis notificări către toţi creditorii primăriei Aninoasa, iar până în data de 9 septembrie aceştia creditorii trebuie să se înscrie la masa credală în tabloul definitiv de creanţe. După contestaţii, în octombrie, acest tablou de creanţe va rămâne definitiv. Primăria Aninoasa are 81 de creditori, iar cea mai maredatorie se înregistrează faţă de BCR, respectiv 3 de miliarde de lei vechi, care reprezintă suma contractată sub formă de credit şi dobânzi de întârziere. Unii dintre creditori, însă, ar putea rămâne cu facturile neîncasate. Sunt multe firme care au de încasat sume mici, aşa că ar putea să renunţe  la înscrierea la masa credală. „Dacă, de exemplu, ai 230 de lei de încasată, probabil că nu te mai duci. Taxa de timbru este de 200 de lei, mai este drumul până la Deva şi alte cheltuieli”,  explică Nicolae Dunca.

Consultanţă pentru alte primării din ţară

Oraşul Aninoasa este deja un model pentru alte primării din ţară, care ar vrea să îşi declare insolvenţa, însă nu au făcut-o până acum  pentru că au sperat că  se îndreaptă lucrurile. „M-au sunat primari din Bacău, din Vaslui să mă întrebe cum am procedat, să le trimit modelul de cerere înaintat instanţei, pentru că au şi ei probleme. Este greu. Procedura este similară cu cea pentru societăţile comerciale, dar sunt şi câteva deosebiri”, a mai spus Dunca. La jumătatea lunii Iunie, Tribunalul Hunedoara a admis deschiderea procedurii de insolvenţă solicitată de Primăria Aninoasa şi a numit un administrator judiciar, respectiv SCP Tudor & Asociaţii SPRL. Termenul pentru continuarea procedurii de intrare în insolvenţă a fost stabilit pentru data de 10 septembrie.

Vor să se retrogradeze la statutul de comună

Pe de altă parte, edilii se gândesc la modul cel mai serios să renunţe la statutul de oraş şi să retrogradeze la statutul de comună. Nicolae Dunca spune că aşteaptă să vadă exerciţiul bugetar pentru perioada 2014 – 2020, sau mai precis ce fonduri europene se vor aloca pentru zonele rurale şi, dacă se continuă ca şi până acum, va organiza un referendum, iar rezultatele acestuia vor fi înaintate Prefecturii Hunedoara pentru promovarea unei hotărâri de guvern în acest sens.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/