Filmul povesteste evolutia adolescentei Alexandra Marcu si a familiei ei de-a lungul ascensiunilor lor pe cei mai inalti vulcani ai lumii. Premiera filmului va avea loc la Inspectoratul Scolar Județean Hunedoara din Deva, în sala Spiru Haret, vineri, la ora 13.00
Evolutii este un documentar de 30 de minute, filmat de-a lungul unui an. Filmul contine inregistrari din timpul expeditiilor, dar si interviuri cu protagonistii si prietenii acestora.
Este un film documentar conceput de o elevă în clasa a XI-a despre viața unei fete care, cu numai un an mai mică, se joacă cu imposibilul și se cațără pe unii dintre cei mai înalți vulcani ai lumii, ajungând deja la aproape 6.000 de metri altitudine.
Alexandra Marcu are 16 ani, e o elevă eminentă în clasa a X-a la Colegiul Național Decebal din Deva. Avea numai doi ani când părinții, pasionați de alpinism, au dus-o prima data pe munte. La 12 ani, cot la cot cu tatăl său, a cucerit Mont Blanc-ul. Este cea mai tânără alpinistă din Europa, care a urcat pe Muntele Stelelelor – Pico de Orizaba, în America de Sud, și care a cucerit până anul acesta patru dintre cei mai înalți vulcani ai lumii: Uhuru din Kilimanjaro, Mont Blanc din Franţa, Kazbek din Georgia şi Damavand din Iran. Nicio europeancă de vârsta ei nu a mai reușit o asemenea performanță. Scopul e să urce pe toți șapte: urmează Giluwe (4.367 de metri), cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania, expediție în care va pleca la finele lunii, apoi, Ojos del Salado, în Anzi și Sidley, în Antarctica.
Echipa de filmare:
Producator: Simona Hupov, Producator executiv: Darius Hupov, IMAGINE: Augustin Marius Leahu și Virgil Cîndea, Voce Narator: Constantin Mărăscu, Scenariu, regie si montaj DARIA HUPOV