Au trecut trei ani de când lucrările de reabilitare a celor două incinte exterioare ale Cetății Devei au fost finalizate. Investiția estimată la nouă milioane de euro a schimbat înfățișarea ansamblului medieval, iar mai multe dintre monumentele sale au devenit accesibile publicului.
În aprilie 2016, când proiectul de restaurare pe fonduri UE a fost inaugurat, reprezentanții Primăriei Deva estimau că numărul vizitatorilor se va tripla în următorii ani. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar în ultimii ani cetatea a primit anual circa 200.000 de turiști. În aceste zile, oaspeții așezării sunt întâmpinați în cetate într-un peisaj auster, datorat multor încăperi goale și a spațiilor largi, care însă îi poate ancora mai bine într-o atmosferă medievală. De pe meterezele cetății se dezvăluie panorama Devei și a văii Mureșului mărginită de Munții Metaliferi, dar și a Munților Poiana Ruscă și a Retezatului.
Cele mai importante vestigii se află în „Palatul” Cetății Devei sau Incinta I, însă nu au putut fi puse în valoare, nefiind incluse în proiectul inițial de reabilitare derulat de primărie. Situația incintei interioare se va schimba, susțin reprezentanții Primăriei Deva. Municipalitatea a solicitat o finanţare de aproape cinci milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 Axa prioritară 5, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a monumentului istoric, iar proiectul va beneficia de finanțare din fonduri UE. „Proiectul s-a aprobat, vom semna contractul. Este un proiect la care am muncit foarte mult. Finanțarea a fost obținută la limită. Am făcut multe eforturi și multe drumuri la Timișoara. Marți, 16 iulie, urmează se semnăm contractul”, a precizat Florin Oancea, primarul Devei. În ultimii ani, „palatul” a rămas mai mult închis publicului, nefiind amenajat în totalitate pentru vizitare.