Fapta s-a petrecut pe data de 26 octombrie 2011, iar obiectul licitaţiei a fost un contract de publicitate, plătit din bani publici
Pe data de 26 octombrie 2011, la Primăria Deva, care la vremea respectivă avea drept comandant suprem pe Mircia Muntean, s-a organizat o licitaţie.
„Cine umblă cu mierea, se linge şi el pe degete”
Până aici, nimic neobişnuit. Nimic mai normal ca o instituţie, precum este o primărie, să organizeze licitaţii. Obiectul licitaţiei era atribuirea unui contract de publicitate. Legea spune că, atunci când este vorba despre banul public, la licitaţie trebuie să participe minimum trei ofertanţi. Iar la licitaţia din 26 octombrie 2011, aşa a fost. Au participat trei firme. Aşadar, totul ca la carte. Pare, nu-i aşa, de-a dreptul incredibil, ca primarul penal Mircia Muntean să fi comis şi o faptă legală, pentru care să nu-l caute DNA-ul.
Şi totuşi, după cum dovedesc documentele pe care le deţinem şi pe care vi le prezentăm şi dumneavoastră, licitaţia a fost una trucată. Adică una în afara legii. Adică l-am lăudat degeaba pe Mircia Muntean, că n-a comis nimic ilegal. Infractorul tot infractor. Nu se poate abţine de la ciordeală atunci când este vorba să manipuleze banul public. Conform zicalei: „Cine umblă cu mierea, se linge şi el pe degete”.
„Hoţul care strigă hoţii”
Şi dacă tot am dat în înţelepciunea populară, următoarele dezvăluiri cred că ar trebui să se strângă sub zicala: „Hoţul care strigă hoţii”. La licitaţia din 26 octombrie 2011, una dintre cele trei firme participante se numea „Sorina Investment” SRL. Proprietatea Sorinei. Dar nu o sorină oarecare, ci o sorină pe care o cunoaşteţi cu toţii în persoana Sorinei Popa, unul dintre cei mai incisivi jurnalişti din Hunedoara. Nici până aici, nimic neobişnuit sau ilegal. Cine altcineva decât o firmă a unui om de media să participe la o licitaţie de publicitate, activitate care, nu-i aşa, nu este nimic altceva decât tot o cumunicare în masă, dar sub altă formă decât un articol de ziar sau un material de televiziune. Nici prietenia veche dintre primarul Mircia Muntean şi Sorina Popa nu are nimic grav. Primarii au dreptul şi ei la prieteni, aşa cum şi jurnaliştii. Şi totuşi, de ce spunem că Sorina Popa este „hoţul care strigă hoţii”
„Mortul de la groapă, nu se mai dezgroapă”
Spunem că Sorina Popa este şi ea penală, la fel ca prietenul ei, Mircia Muntean, pentru că a comis o profanare de morminte la Registrul comerţului. Mai exact. Licitaţia pentru contractul de publicitate s-a desfăşurat, aşa cum am spus, pe data de 26 octombrie 2011. Numai că la Registrul comerţului, firma „Sorina Investment” SRL apare ca radiată la data de 7 martie 2011. Adică, decedată cu şapte luni înainte de a se desfăşura licitaţia. Adică la licitaţie, Sorina Popa a participat cu o firmă care nu mai exista. Potrivit datelor publicate în „Monitorul Oficial”, în data de 7 martie 2011, Sorina a scris: „subsemnata Popa Maria Sorina, domiciliată în Deva (…) am hotărât 1 Dizolvarea societăţii (SC Sorina Invesment SRL, n.red.) conform art.235 din Legea 31/ 1990 republicată” . Peste şapte luni însă, a decis ca să participe la împărţirea banului public cu această firmă, dar asta nu s-a mai publicat în „Monitorul Oficial”.
„Cine se aseamănă se adună”
Lăsăm Parchetul să încadreze fapta Sorinei. Încercăm doar o sugestie. Pe lângă fals şi uz de fals ar mai fi şi:
Art. 244 : Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Vom încerca în continuare să desluşim dedesupturile afacerii. Pe lângă defuncta firmă a Sorinei Popa, la licitaţie au mai participat firmele: „SC Cargosim Argos SRL” şi „SC Imagistica Media SRL”. Dacă vedem cine sunt patronii acestor firme, vom înţelege şi unde este şmecheria. La „Cargosim”, este Gabriela Ghilea, prietenă bună a Sorinei. Cea de-a doua aparţine Magdalenei Şerban, care lucrează ca agent publicitar la ziarul condus de jurnalista Sorina Popa.
Unde-i infracţiunea, în afară de faptul că una dintre firne era radiată şi licitaţia ar fi trebuit să fie anulată? Au dansat în familie. Adică au licitat între ei. Ca să fie siguri că vor câştiga. Ori asta se cheamă măsluire de licitaţii, care oricum, aşa cum am spus, pentru că a participat o firmă radiată, este nulă. (Sorin Ovidiu Bălan)